Șeful centrului de copii juniori de la Cetatea, Silviu Stănescu, are o carieră prodigioasă de antrenor în spate. În cei peste 35 de ani de carieră a pregătit echipe grele din fotbalul românesc ca Universitatea Craiova, FC Olt, CSM Reșița, Inter Sibiu, Universitatea Cluj, Gloria Bistrița, Ceahlăul Piatra Neamț sau CSM Suceava. Mulți fotbaliști cu nume au trecut prin mâinile profesorului sucevean în această perioadă, cum ar fi Gică Popescu, Victor Pițurcă, Cristi Chivu sau Răzvan Raț. Dată fiind experiența sa formidabilă în acest domeniu, l-am provocat pe Silviu Stănescu la o discuție pe tema fotbalului sucevean de astăzi. Domnule profesor, ați fost prezent sâmbătă în tribunele stadionului Areni. Cum a părut echipa Sucevei la prima apariție oficială în fața propriilor suporteri în anul 2009?
Fără discuție, Cetatea e mult schimbată în bine. Am văzut o echipă suceveană fără complexe, bine așezată în teren, care a marcat 3 goluri, unul mai frumos ca altul. Cred că meciul cu Sportul Studențesc poate constitui un punct de plecare consistent pentru noua echipă a Sucevei. Chiar dacă Cetatea ocupă încă ultima poziție în clasament, eu consider că momentul dificil a fost depășit. Consider chiar că echipa de fotbal a orașului traversează un moment favorabil care trebuie speculat la maxim. Sunt de părere ca cei care au adus bucuria victorie de sâmbătă să fie recompensați corespunzător. Știu că primarul Ion Lungu iubește echipa, înțelege fenomenul și va face tot ce depinde de el pentru a menține atmosfera foarte bună care există în prezent la echipă și care a fost câștigată cu greu.
Apropo, credeți că după doar un meci reușit, se poate vorbi că au crescut șansele de salvare de la retrogradare?
Fotbaliștii au datoria să lupte până la capăt pentru menținerea în eșalonul secund. Pot să spun doar atât, că am mare încredere în actualul grup de jucători. Avem un lot armonios din punct de vedere valoric și al vârstei, în care experiența lui Guriță, Bernard sau Colban se împletește cu dorința de afirmare a celor tineri. Iar noua conducere tehnică a echipei alcătuită din foști mari jucători ai Sucevei reprezintă realmente o surpriză plăcută pentru mine.
Tinerii trebuie să primească șanse
Credeți că jucătorii tineri de care ați amintit mai devreme au valoarea și experiența necesară să susțină o luptă atât de dură cum e cea din zona retrogradării?
Odată și odată acestor tineri trebuie să li se acorde o șansă. Eu îi cunosc foarte bine și pot să vă garantez că unii pot fi o soluție pentru echipa mare chiar și în acest moment. Mai sunt încă și alții care vin puternic din urmă și pot ca în viitorul apropiat să intre în componența echipei mari. Trebuie însă să ne aplecăm cu grijă asupra lor și să le asigurăm condiții cel puțin la fel de bune ca cele de care beneficiază jucătorii veniți la Suceava din altă parte. Cred că avem această datorie față de ei.
Craiova Maxima, exemplul pe care Suceava trebuie să-l ia
Văzând cât de mult au evoluat lucrurile în alte orașe din țară în timp ce la noi s-a cam bătut pasul pe loc, credeți că Suceava va reveni degrabă pe prima scenă a fotbalului românesc?
Să știți că fiecare oraș are echipa pe care o merită, iar dacă cineva crede că o echipă de valoare se naște peste noapte, se înșală amarnic. Eu am fost martor la nașterea Craiovei Maxima. Acolo s-a construit un grup puternic, nu doar din punct de vedere fotbalistic, pornindu-se la drum cu jucători din Craiova și din zonele limitrofe. Cu răbdare, modestie și printr-un bun management s-a crescut în timp o echipă redutabilă, care a câștigat campionatul în România și a făcut performanță în fotbalul european. Sunt de 20 de ani la Suceava și vă pot spune în cunoștință de cauză că niciodată n-au fost bani ca să se cumpere jucători de valoare. Singura noastră salvare este să începem să ne formăm singuri fotbaliștii de care avem nevoie.
Nu credeți că exemplul cu Universitatea Craiova este totuși unul prea îndepărtat? Pe timpurile alea se rezolva totul mult mai simplu, totul se limita doar la intervenția secretarului de partid.
Bine, atunci o să vă dau un alt exemplu, de reușită la timpul prezent. Uitați-vă ce a putut să facă un profesionist ca Petru Ghervan din echipa de handbal a Sucevei. Cu echilibru, tact pedagogic și beneficiind de sprijinul LPS și al directorului Dumitru Bernicu, a construit în timp relativ scurt o echipă de top, care este foarte aproape de o calificare în semifinalele Challenge Cup. Nimeni nu ar fi îndrăznit să spere la așa ceva cu doar doi ani în urmă.
Fără mingi, echipament și terenuri
Revenind la fotbal, realitatea este că suntem în anul 2009 și echipa mare nu are un teren de antrenament, jucătorii fiind obligați să se antreneze pe unde apucă Știu că și la nivel de copii și juniori vă confruntați cu aceeași problemă.
Cu ajutorul lucrătorilor de la Domeniul Public al Primăriei au reușit să ne amenajăm două terenuri de antrenament în Lunca Sucevei. Acum avem nevoie din nou de ajutorul lor, pentru a reface cele două suprafețe de joc care au suferit stricăciuni importante în urma inundațiilor de astă vară.
În afara lipsei terenurilor de antrenament, cu ce alte probleme vă mai confruntați la centrul de copii și juniori?
Noi, antrenorii care activăm în acest sector, suntem conștienți că rolul nostru este acela de a împrospăta în permanență lotul echipei mari cu jucători tineri de valoare. Dar fără mingi, fără terenuri și fără echipament de strictă necesitate ne vine foarte greu să ne facem treaba așa cum trebuie. Cu toate astea, ambele echipe de juniori ale clubului care activează în campionatul național au în acest moment șanse foarte mari de calificare la turneul final. Consider însă că venit momentul să ne organizăm mult mai bine și cred că trebuie să prezentăm soluții conducătorilor orașului și județului pentru a putea să fim ajutați.
Fotbal Club Cetatea
Silviu Stănescu: „Nu trebuie să ratăm acest moment favorabil!”





