Atletul Clubului Sportiv Municipal Suceava, Silviu Casandra a reușit să câștige un nou titlu de campion al României la marș, de această dată la naționalele de iarnă la 20 de kilometri, desfășurate la Reșița. Această medalie de aur este cea de-a 30-a din cariera mărșăluitorului sucevean, care în cariera sa a urcat pe podium de peste 80 de ori. În ciuda temperaturii scăzute de la ora cursei, aproximativ 3 grade Celsius, Silviu Casandra și-a dominat adversarii și de această dată, pe parcursul celor 20 de kilometri, terminând concursul după o oră, 25 de minute și 24 de secunde, fiind urmat de colegul său de la CSM Suceava, Dragoș Neacșu, cel care și-a asigurat argintul, după o oră 26 de secunde și 16 secunde. Prin aceste rezultate, cei doi mărșăluitori suceveni și-au asigurat și prezența la Balcaniada de marș, concurs ce va avea loc pe 14 aprilie la București.
„În ciuda frigului am reușit să fac o cursă destul de bună, chiar dacă nu prea am avut cu cine să alerg până la final. O parte din cursă am fost urmat de doi sportivi de la Steaua, dar nu au putut ține ritmul și au cedat la un moment dat, fapt de care a profitat colegul meu de la CSM, Dragoș Neacșu. Din păcate, nu am avut un al treilea concurent de la club pentru a lupta și în clasamentul pe echipe, acolo unde mai mult ca sigur câștigam titlul”, a declarat Silviu Casandra. Acesta a adăugat că speră ca la Balcaniadă să se alerge într-un ritm mai susținut, pentru a face și baremul de mondiale, care este cu 44 de secunde mai jos decât timpul său de la Reșița.






