Prezent la Barcelona, la cea de-a 20 ediție a Campionatului European de Atletism, sportivul Clubului Sportiv Municipal Suceava, Silviu Casandra a reprezentat România ieri dimineață în finala probei de 20 de kilometri marș. Suceveanul a terminat cursa pe poziția a 15-a din 27 de concurenți, după o oră, 24 de minute și 51 de secunde, la 4 minute și 41 de secunde în spatele rusului Stanislav Emelyanov, cel ce a câștigat cursa. Silviu Casandra a început foarte bine această cursă și după doi kilometri era al treilea, la opt secunde în fața următorului concurent, dar pe parcurs a trecut după patru kilometri pe locul șapte și mai apoi la kilometrul șase pe poziția a zecea. După alți doi kilometri, suceveanul a ajuns pe poziția a 17-a. După 12 kilometri, Casandra a mai coborât în clasamentul intermediar, ajungând pe locul 19, dar până la final a recuperat patru poziții terminând cursa pe locul 15, la fel ca la Europenele de acum patru ani de la Goteborg, când a reușit cea mai bună clasare a sa la seniori. În cariera sa, atletul sucevean a mai reușit două locuri 12, dar la europenele de juniori și mai apoi la tineret. Înaintea cursei, Silviu Casandra spera la o clasare în primii zece sportivi sau chiar pe locul opt, poziție cu ajutorul căreia puncta atât pentru club cât și pentru țară.






