Admitere la USV

Silvicultură și calculatoare, specializările cu cei mai mulți înscriși



Specializările silvicultură (Facultatea de Silvicultură) și calculatoare (Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor) au fost cele mai căutate de absolvenții de liceu, în prima zi de înscrieri din cadrul sesiunii de admitere de la Universitatea Suceava. Specializările au adunat câte 18 înscriși, acestea fiind urmate de pedagogia învățământului primar și preșcolar, specializare ce a strâns 16 înscriși.
De partea cealaltă, au fost specializări ale căror praguri nu au fost trecute de nici un absolvent în prima zi de admitere – electronică aplicată, tehnologia construcțiilor de mașini, relații internaționale și studii europene, științe politice, asistență socială, comunicare și relații publice, asistență managerială și secretariat.
În total, pentru programele de licență ale Universității „Ștefan cel Mare” s-au înscris 151 de absolvenți, aceștia exprimându-și 342 de opțiuni. Pentru programele cu învățământ la distanță s-au înscris 21 de candidați, cu 40 de opțiuni.
Calendarul de admitere pentru masterat și licență prevede ca înscrierea absolvenților de liceu să se realizeze în intervalul 15-23 iulie, exceptând zilele de sâmbătă și duminică. După afișarea rezultatelor, până la data de 31 iulie, vor avea loc înmatriculările celor admiși.



Recomandări

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară
25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară