Silvicultori în slujba Marii Uniri (II)

Alexe Procopovici (1884, Cernăuți – 1946, Cluj), filolog, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române, ales în Consiliul Național Român din Bucovina, avea să scrie: ”Unirea Bucovinei, vor învăța nepoții și strănepoții noștri, hotărâtă și înfăptuită de Constituanta din 27 octombrie, a fost realizată de fapt prin intrarea armatei în capitala ei în ziua de 11 noiembrie, desăvârșită de Congresul General din 28 noiembrie 1918 și și-a găsit consacrarea internațională în tratatul de la Versailles. Exact și foarte adevărat. Cine însă va răsfoi și documentele vremii, își va da seama în același timp de cât zbucium, câte dibuiri, cât avânt, cât răsunet din învălmășeala vremii se cuprinde și în această Unire a Bucovinei, care nu se găsește la sfârșitul, ci doară la începutul unei mari renașteri a neamului, care își mai așteaptă și vestitorul și înfăptuitorul”.
Acest memorabil citat a fost ales de regretatul publicist cernăuțean Dumitru Covalciuc ca epilog al memorabilei sale cărți consacrate prezentării membrilor Consiliului Național Român din Bucovina. Cum scrisesem în numărul trecut, între cei 50 de patrioți ce au decis Unirea se numără și trei ingineri silvici. Pe lângă înflăcăratul și eficientul inginer Gh. Sârbu, voi evoca în continuare memoria și contribuția altor doi slujitori ai pădurilor Bucovinei.
Aurel Țurcan (1876, Cajvana, districtul Suceava – 1939, Cernăuți) a fost inginer silvic și om politic. După absolvirea, în 1885, a Gimnaziului Superior de Stat din Rădăuți, urmează cursurile Academiei (!) de Silvicultură din Viena. În capitala Imperiului, devine membru al ”României June”, al cărei președinte este ales, între 1897-1899. Întors în Bucovina este angajat la Fondul Bisericesc. Intră în politică în 1908, în același partid românesc ca și directorul său de la fondul Bisericesc, mai sus-pomenitul Gh. Sârbu (mai vârstnic cu doar 4 ani ca el) și este ales în Dieta Bucovinei, al cărei vicemareșal devine prin vot. În tulburata toamnă a anului 1918 devine membru al CNR, calitate în care este invitat, în noaptea de 3 noiembrie, de către contele Etzdorf, ultimul guvernator austriac al Bucovinei, care îi comunică – evident speriat – că situația din Cernăuți scăpase de sub control, din pricina trupelor neregulate ucrainene, care se dedaseră la acțiuni violente și la jefuirea depozitelor de stat și a populației. Guvernatorul propune predarea atribuțiilor sale și restabilirea ordinii de către un guvern provincial compus paritar din români și ucraineni.
Diplomat, Țurcan își declină competența de a lua asemenea decizie capitală și mijlocește – în dimineața zilei următoare, 4 octombrie – o întâlnire secretă a contelui Etzdorf cu Iancu Flondor, în casa baronului Alexandru Hurmuzaki. Răspunsul lui Flondor, dat lui Etzdorf, este fără echivoc: în calitate de președinte al CNR, nu se va abate de la hotărârea Constituantei din 27 octombrie: guvern provizoriu român și unirea necondiționată cu România! (Să nu uităm că Flondor era căutat în acele zile tulburi, pentru a fi executat, de ucraineni, ca fiind ”capul răutăților românești”. Și nici ”amănuntul” – salutar – că el trimisese în secret la Suceava, pentru a grăbi intrarea în Cernăuți a trupelor române, aflate la Burdujeni, pe un alt om de încredere, inginerul silvic Gh. Sârbu. Compromisul propus de Etzdorf (guvern mixt româno-ucrainean) nu se va împlini, în ciuda eforturilor unui Aurel Onciul (născut la Vicovu de Sus) de a împăca ”și capra și varza” în numele unui himeric federalism austriac post-imperial). Revenind la inginerul Țurcan, el va deveni, după Unire, director general al Fondului Bisericesc și deputat în două legislaturi în parlamentul României Mari. A fost un generos sprijinitor al societăților culturale cernăuțene. Avea 69 de ani când s-a stins din viață.
Dimitrie Țurcan(1878, Cajvana – ?) a fost inginer silvic, fratele mai mic al lui Aurel Țurcan și ginerele lui Dionisie, cavaler de Bejan. Absolvent și el al Academiei Silvice vieneze, apoi inginer la Cernăuți, s-a aflat printre cei mai activi membri ai SCRL și ai Societății Academice ”Junimea”. Nutrind profunde sentimente patriotice, Dimitrie a fost unul dintre participanții la Adunarea Națională din 27 octombrie, fiind ales, acolo, în Consiliul Național Român. În această calitate a participat, ca delegat, la Congresul General al Bucovinei, care s-a ținut în ziua de 28 noiembrie 1918 în Palatul Mitropolitan din Cernăuți și care a votat Unirea Bucovinei cu Regatul României. Din păcate, nu știm anul, locul și circumstanțele morții acestui inginer silvic și desăvârșit patriot român.