Silvicultori în slujba Marii Uniri (I)

Una dintre cele mai interesante și mai necesare cărți ale centenarului Marii Uniri este cea consacrată de patriotul și publicistul cernăuțean, regretatul nostru prieten Dumitru Covalciuc, unirii Bucovinei cu Țara. ”Membrii Consiliului Național Român din Bucovina ales la Adunarea Constituantă din 27 octombrie 1918” (Editura Druk Art Cernăuți, 2017) cuprinde – rod al unui efort de documentare remarcabil – biografiile și destinele ulterioare (uneori tragice) ale vrednicilor bărbați care au decis, reuniți în acea zi de toamnă a anului de cumpănă 1918 în sala ”Armonia” a Palatului Național, soarta provinciei de nord, răpită prin mită și înșelăciune Moldovei în anul 1774. Între portretele celor 50 de persoane alese în C.N.R. (ulterior, Consiliul se va completa cu noi membri, din rândurile bucovinenilor refugiați în Vechiul Regat) se regăsesc și cele ale unor ingineri silvici, având o contribuție marcantă la realizarea marelui vis al unirii. Să îi cunoaștem azi, după un veac, ca un modest omagiu adus memoriei și luptei lor. Gheorghe Sârbu (inginer silvic și om politic, 1872-1934, Cernăuți). Absolvent al Academiei de Silvicultură din Viena, a ocupat la Cernăuți postul de director general al Fondului Bisericesc din Bucovina. Activitatea politică și-a început-o în 1908, fiind membru fondator al Partidului Social-Creștin Român. În 1911 a candidat în circumscripția Câmpulung din partea Partidului Național Român, obținând (cu 3.143 de voturi – un ”scor” remarcabil!) mandate de deputat în Dieta Bucovinei și în Parlamentul Imperial. A participat la 21 octombrie 1918 (la hotelul ”Rezidenz” din Viena) la acea întâlnire cvasi-secretă a românilor. Unionist înflăcărat și intransigent, inginerul Sârbu s-a întors la Cernăuți, sprijinindu-l eficient pe Iancu Flondor în acțiunile sale. Constituanta Bucovinei i-a delegat pe Iancu Flondor și pe Gh. Sârbu să aducă la cunoștința președintelui Țării Bucovinei, contele Ezdorf, decizia unirii cu România. Cei doi delegați s-au întors în sala ”Armonia” unde s-a format, din 50 de persoane, Consiliul Național Român. Ulterior, Sârbu va fi trimisul lui Flondor la Suceava, pentru a lua contact cu armata română, aflată la Burdujeni. În guvernul Bucovinei (12 noiembrie 1918) inginerul Sârbu a fost numit secretar de stat pentru agricultură, departament ce avea următoarele secții: pădurile, domeniile și minele Fondului Bisericesc, pădurile statului, pădurile comunale și poliția silvică, contabilitate și alte 8 secții cu profil agricol. A condus acest secretariat până în aprilie 1919, când Ion Nistor l-a înlocuit cu Filaret Doboș. A rămas un adept și un sprijinitor constant al lui Iancu Flondor, iar după Unire nu s-a mai implicat în activitatea politică. În perioada interbelică a fost un membru activ al S.C.L.R.B. în Bucovina, în conducerea căreia a fost ales în 1929. A fost autorul mai multor publicații, unele în limba germană, cea mai importantă fiind ”Reflexiuni asupra Administrației Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina în trecut și în prezent”, tipărită la Cernăuți în 1931. A fost căsătorit cu Eugenia Talpalar din Pătrăuții de Jos și a decedat la Cernăuți, în vârstă de 62 de ani. În ediția de săptămâna viitoare a rubricii ”Prin pădurea de cuvinte” vom șterge colbul uitării de pe biografiile, lupta și meritele altor doi slujitori ai pădurii în scopul realizării revenirii Bucovinei la Patria Mamă, România.