Sile Cămătaru, trimis în judecată în dosarul în care este acuzat de proxenetism

Vasile Blint, cunoscut sub numele de Sile Cămătaru, a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că, alături de alte persoane, ar fi racolat clienți, majoritatea cetățeni străini, de la care ar fi cerut între 100 și 700 de euro pentru ca aceștia să întrețină acte sexuale cu prostituate, informează Mediafax.Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 București au trimis în judecată, miercuri, 45 de persoane, între care Sile Cămătaru, aflat în arest, Adrian Panduri, zis „Limbă”, Liron Halevi, Nelu Aliuță, zis „JB”, Teodor Ion, zis „Teo”, Amiran Dzanashvili, Julya Mazirov și Tov Israel Mazal.Potrivit rechizitoriului, în perioada iunie-octombrie 2014, Sile Cămătaru, ajutat de Adrian Panduru, ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către mai multe tinere. Interlopul ar fi oferit tinerelor protecție în București, astfel încât acestea să poată practica prostituția. De asemenea, procurorii îl acuză pe Sile Cămătaru că a asigurat transportul până în București sau costul transportului mai multor tinere, precum și cazarea acestora în Capitală.În urma acestei activități, Adrian Panduru, Teodor Ion și Nelu Aliuță au primit diverse sume de bani, fie direct de la clienți, fie de la tinerele care se prostituau pentru aceștia. „Inculpatul Panduru Adrian este cel care s-a ocupat de racolarea clienților, din rândul clienților străini veniți pentru jocurile de noroc interzise în statele acestora de origine, ce se aflau în incinta diverselor cazinouri, în timp ce ceilalți doi inculpați asigurau deplasarea persoanelor de sex feminin către/de la locul unde se afla clientul. Din materialul probator a rezultat că sumele primite de către persoanele de sex feminin pentru serviciile prestate au fost de aproximativ 100 euro sau 400 lei pentru o oră, sumele crescând în raport de prelungirea duratei «întâlnirii»”, potrivit rechizitoriului procurorilor.

Recomandări

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători. FOTO Shutterstock

15 inculpați trimiși în judecată pentru proxenetism și folosirea unor minore de 15 ani la prostituție, în Suceava și Botoșani

27 de inculpați trimiși în judecată în al doilea dosar mare al DIICOT Suceava privind traficanți de droguri