Sile Cămătaru, ridicat de polițiști, pentru că ar fi plasat zeci de prostituate în hoteluri de lux



Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a fost ridicat, vineri dimineață, de polițiștii bucureșteni, fiind cercetat într-un dosar de proxenetism, în care este suspectat că, alături de aproximativ 50 de complici, ar fi plasat zeci de prostituate în hoteluri de lux din Capitală, informează Mediafax.În acest dosar, realizat cu probe furnizate cu ajutorul ofițerilor din Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI), sunt implicate aproximativ 100 de persoane, au declarat pentru MEDIAFAX surse din rândul anchetatorilor.În perioada martie – noiembrie, oamenii lui Sile Cămătaru ar fi adus prostituate la hoteluri, dar și în zona cazinourilor, pentru a atrage jucători. Grupul era implicat și în fapte de cămătărie în cazinouri.Potrivit surselor citate, Sile Cămătaru era monitorizat de aproximativ o jumătate de an, după ce ofițeii DIPI au obținut o informație cu privire la faptul că acesta, împreună cu 50 de complici, controla aproximativ 40 de prostituate, care erau plasate la hoteluri de lux din Capitală.



Recomandări

Sile Cămătaru le oferea prostituatelor cazare, haine și vize: „Putem să trăim bine și la noi acasă”

Sile Cămătaru și alte două persoane, arestați preventiv în dosarul de proxenetism