Deputatul liberal Ovidiu Silaghi a declarat, marți, după ce a fost propus de conducerea PNL pentru funcția de ministru al Transporturilor, că i se pare „absolut normal” ca președintele Traian Băsescu să se gândească la nominalizarea sa, el arătând că nu crede ca acesta să aibă ceva împotrivă.
Solicitat să comenteze faptul că Traian Băsescu a spus, potrivit premierului Victor Ponta, că se va gândi până la sfârșitul săptămânii la nominalizarea sa la Transporturi și întrebat dacă este de părere că șeful statului va avea ceva împotrivă, Silaghi a răspuns: „Nu cred să aibă nimic împotrivă și e foarte bine că se gândește, pentru că Ministerul Transporturilor e un minister pilot în Guvern și cea mai mare parte a fondurilor structurale europene sunt gestionate prin acest minister. Mi se pare absolut normal ca președintele României să se gândească bine”.
Silaghi a mai spus că atât el, personal, cât și colegii din PNL au apreciat ca foarte bună prestația fostului ministru Relu Fenechiu în fruntea Ministerului Transporturilor.
El a precizat că a stabilit, în urma unor „discuții lungi” cu Fenechiu, strategia de a continua toate programele începute de acesta.
„Vrem să avem în acest domeniu o continuitate. Cum el a preluat de la mine ministerul, în aceiași termeni și cu aceiași parametri de performanță dorim să continuăm această activitate la Ministerul Transporturilor”, a adăugat Silaghi.
Întrebat despre eventuala sa intenție de a candida la alegerile europarlamentare de anul viitor, Silaghi a precizat că timpul pentru a se gândi la candidatură este suficient.
„Alegerile sunt la anul, pe 25 mai. E timp suficient să mă gândesc și eu, cum face președintele Băsescu”, a spus Silaghi.