Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat, vineri, că procedura de selecție a viitorilor membri ai Consiliilor de Administrație și a potențialilor manageri executivi este încheiată pentru Tarom, CFR Infrastructură, CFR Călători, CNADNR și Compania Națională Aeroporturi București.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a mandatat, la finalul lunii iulie, asocierea PwC-D&B David și Baias-George Butunoiu să recruteze managementul superior, respectiv directorii generali și membrii CA, pentru companiile aflate sub autoritatea instituției cu o cifră de afaceri mai mare de 7,3 milioane euro.
Recrutarea managementului superior vizează companiile CFR SA (CFR Infrastructură), CFR Călători, Tarom, CNADNR, Metrorex, Aeroporturi București, Administrația Porturilor Maritime Constanța, Administrația Canalelor Navigabile, Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia” și Telecomunicații CFR.
Guvernul și-a asumat în negocierile cu FMI recrutarea unor manageri privați la mai multe companii.
Reprezentanții MTI nu au oferit informații privind identitatea managerilor selectați până la ora transmiterii acestei știri.
„Selecția este abia la început. Le-am predat listele scurte cu candidați, iar săptămâna viitoare le vom da și pe cele pentru restul de cinci companii. Ulterior, cei de la minister vor stabili cum aleg candidații finali”, a declarat George Butunoiu pentru MEDIAFAX.
El a arătat că reprezentanții MTI nu pot adăuga, ci doar elimina candidați din lista furnizată de asocierea selectată pentru recrutare.
Butunoiu a afirmat că pe listele scurte sunt în medie trei candidați pe loc, români și străini.
„Avem candidați de peste tot, cred că numai din Australia nu sunt”, a mai spus Butunoiu.