Sihăstriile de pe Ceahlău ‒ să avem cu toții parte de rugăciunile monahilor nevoitori în „Athosul românesc”!

Cel mai sacru munte din Moldova este Ceahlăul, numit și „Athosul românesc”. Parcă nu întâmplător forma masivului central, care domină toată zarea, este ca o uriașă catedrală, platoul superior asemănându-se cu masa altarului, iar vârful Toaca și stânca Panaghia (din grecește: Cea întru tot Sfântă Maica Domnului) par a fi turlele bisericii. În plus, Ceahlăul este singurul munte din țară cu hram bisericesc la 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului.
În jurul muntelui au existat, din cele mai îndepărtate timpuri, numeroase schituri sau peșteri cu sihaștri, călugări și călugărițe. Unele au fost mistuite de foc, de avalanșele de zăpadă sau de stâncile prăvălite peste ele. Mănăstirea Durău e singura care a supraviețuit timpurilor.
Sihăstria lui Silvestru, una dintre cele mai importante în vechiul Ceahlău
Documentele ne spun că prima așezare monahală de pe Muntele Ceahlău a fost Sihăstria lui Dragoș, întemeiată încă din secolul al XIV-lea și continuată în secolul următor cu Sihăstria Ceahlăului, unde, în locurile cele mai înalte și mai izolate, au trăit cei mai aleși sihaștri, între care Cuviosul Simeon. Bisericuța de lemn construită de el a fost distrusă de o avalanșă în anul 1704. După câțiva ani, pe același loc, a fost ridicată Sihăstria Cerebuc, ai cărei călugări au păstrat, până la începutul secolului XX, tradiția de a trage clopotul și de a bate toaca de pe vârful muntelui.
O zonă bine populată de sihaștri și monahi în secolele XV-XVIII a fost valea pârâului Schit. Aici au existat două vechi sihăstrii: Sihăstria lui Silvestru, întemeiată în secolul al XV-lea ‒ una dintre cele mai importante în Ceahlău ‒, și Schitul Peon, pe locul căruia hatmanul Gheorghe a zidit în 1639 o bisericuță, fortificată apoi cu zid de piatră și turnuri de apărare și transformată în curte boierească, denumită „Palatul Cnejilor”.
Între Hangu și Borca, Valea Bistriței se numea Valea Călugărilor
Spre izvoarele pârâului Schit a fost întemeiată în secolul XVII Sihăstria Melania, devenită apoi Schitul Durău, a cărei primă bisericuță de lemn a fost strămutată în satul Dreptu – Borca, iar cea de-a doua, în satul Poiana Largului, comuna Poiana Teiului (arsă, din nefericire în anul 2011). În anul 1835, prin migrarea maicilor spre marile mănăstiri de la Văratec și Agapia, schitul de la Durău a fost transformat în schit de călugări.
În Ceahlău s-au nevoit și multe călugărițe, între care schimonahia Sofia, care a întemeiat mai sus, pe pârâul Răpciunița, în secolul al XVII-lea, Sihăstria Sofia, cea mai importantă așezare de maici din zonă. Amintim și Sihăstria Cuvioasei Casiana, din secolul al XVIII-lea, desființată în secolul al XIX-lea. Valea Bistriței, între Hangu și Borca, se numea Valea Călugărilor, datorită mulțimii monahilor împânziți în toate locurile retrase și liniștite.
***Au viețuit în smerenie și în nevoință, slobozind rugăciune neîncetată din inimi curate și fierbinți. I-au iubit pe toți, dar mai presus, L-au iubit pe Dumnezeu, lângă Care acum se odihnesc și se desfătează. „Urmele” lor au rămas adânc încrustate în numele locurilor de pe Ceahlău, pe poteci și în aerul tare al înălțimilor. Să avem cu toții parte de rugăciunile și mijlocirea tuturor sihaștrilor nevoitori în Ceahlău!
(Sursă de documentare: „Biserici vechi de lemn din ținutul Neamț”, dr. Elena Florescu, dr. Marina Sabados, Cornel Miftode, Editura C.M. Imago, Piatra Neamț , 2012, Sursa: Doxologia.ro)