Zău că nu m-am prins că Piticu’ a vomat de două ori în vreo 3 minute. În timpul transmisiei am fost convins că e o reluare, nicidecum că recidivează. Asta am aflat-o abia a doua zi, din interviuri, cel mai lămuritor fiind cel al Piticului nostru (care e clar că se pricepe la pitici mai bine decât oricine) care ne-a explicat pe înțelesul nostru de telespectatori cu ușoare handicapuri mentale că „o fi băgat o cafea”! La rândul lui, pacientul găsise și el o explicație, exact tot atât de plauzibilă, conform căreia intrase neîncălzit. Ca să ne lămurească pe deplin, ne-a comunicat și că „nu e prima oară” când i se întâmplă. Vai, domnul Piticu’, nu era nevoie de atâtea detalii, fiindcă, deși în patria dumneavoastră se știe că patria noastră este doar o șatră mare, totuși unii dintre țigani au și televizor, așa că v-am văzut borând și în alte rânduri, probabil tot neîncălzit. Sau neîncălzită. Cafeaua, cum zice Piticu’ nostru. Chestia tare e că Piticu’ lor spusese poezia cu atâta naturalețe, încât mai-mai să începem să ne mirăm cu toții, cei vreo 7 miliarde de locuitori de pe Terra, că nu ne amintim să-l mai fi văzut pe vreunul, nicăieri și niciodată, de unde și concluzia că dumnealui s-ar putea să fie extraterestru pe bune, nu numai ca poreclă / supranume / metaforă. Doar se știe că alien-ilor, obișnuiți să îngereze cristale, aliaje și praf stelar, cafeaua le dăunează, iar în privința încălzirii ei consideră că nu le e necesară ca pământenilor, fiindu-le de ajuns aia produsă prin frecare la intrarea în atmosfera terestră. Apropo: ăilalți 10 care au început partida am aflat că intraseră tot așa, neîncălziți adică. Și parcă n-au pățit la fel, ceea ce confirmă ipoteza cu extraterestrul. Cred că, pardon, cazul ar merita să fie supus atenției cercetărilor și, desigur, unui set de analize cât mai amănunțite. Mă gândesc că cercetarea ar putea-o face NASA, iar analizele Harvard-ul. Dumneavoastră la ce vă gândeați? Hai, terminați cu prostiile, ce, cafeaua e doping?