Societățile de Intermediere Financiară (SIF) vor să formeze un consorțiu care să investească la Oltchim (OLT), după privatizarea acestuia și integrarea combinatului din Râmnicu Vâlcea cu Chimcomplex Borzești, potrivit Ministerului Economiei.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit joi cu George Mucibabici, președintele firmei de consultanță și audit Deloitte, Ștefan Vuza, președintele SCR Grup și Costel Ceocea, președintele SIF Moldova, discuțiile vizând redresarea și atragerea de investiții pentru Oltchim.
„În acest context, președintele SIF Moldova a anunțat iminența formării unui consorțiu al SIF-urilor, care dorește să se implice în rezolvarea situației Oltchim, considerat un proiect de interes național. În opinia partenerilor de dialog, acest consorțiu este interesat de funcționarea combinatului după privatizare și de aceea intenția lor este aceea de a investi într-un proiect de integrare a combinatelor Oltchim și Chimcomplex Borzești, care are ca puncte forte poziția geografică avantajoasă, piețe internaționale de desfacere care pot absorbi 70% din producția Oltchim și Chimcomplex, instalații modernizate, în marea lor majoritate, sunt competitive din punct de vedere al costurilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
De asemenea, potrivit participanților la discuții Oltchim are ca avantaj că este singura capacitate de acest fel din Uniunea Europeană și că ar aduce un plus de valoare pentru economia românească.
„În cadrul discuțiilor au fost solicitate informații cu privire la stadiul procedurii de insolvență, precum și unele detalii suplimentare legate de situația economico-financiară a societății”, se mai spune în comunicat.
Vosganian s-a întâlnit miercuri cu reprezentanții fondului de investiții israelian Fortissimo Capital și cei ai PCC SE, acționar minoritar al Oltchim, care au anunțat la rândul lor că vor forma un consorțiu pentru privatizarea combinatului chimic. Aceștia au transmis ministrului și administratorilor judiciari că vor face săptămâna viitoare o ofertă pentru compania de stat.
PCC SE deține direct 18,31% din acțiunile Oltchim și indirect 14,02% din titluri, prin intermediul Polyolt Holding, firmă înregistrată în Cipru.
Fortissimo Capital este un fond privat de investiții care investește în principal în companii publice și private israeliene din domeniul tehnologiei și industriei, ce au nevoie de infuzii de capital pentru dezvoltarea afacerilor.
Ministerul Economiei a anunțat recent că și producătorul de crom Yildirim Holding din Turcia este interesat să participe la privatizarea combinatului chimic.
Statul a eșuat anul trecut în încercarea de a privatiza Oltchim, controlată de Ministerul Economiei. Combinatul chimic se află în insolvență din luna ianuarie a acestui an.