„Și zilierii necalificați câștigă mai mult decât 22 de lei pe oră”



Giani Leonte și prof. Traian Pădureț
Giani Leonte și prof. Traian Pădureț

„Și zilierii necalificați câștigă mai mult decât 22 de lei pe oră”, a fost unul dintre mesajele transmise de oamenii școlii ministerului Educației, Daniel David, joi, 25 septembrie, în cadrul unei noi acțiuni de protest organizate la sediul ministerului.

Cei prezenți la pichetare fac referire la suma cu care este plătit un profesor debutant, cu facultate și master didactic, la plata cu ora, odată cu aplicare prevederilor Legii 141/2005.

Este cea de-a 28-a acțiune de protest la care angajații din învățământul preuniversitar, lideri de sindicat, participă.

Au fost prezenți și prof. Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, și prof. Traian Pădureț, președintele Sindicatului ”Pro-Educația”.

„Și zilierii necalificați câștigă mai mult decât 22 de lei pe oră”
„Și zilierii necalificați câștigă mai mult decât 22 de lei pe oră”

Ca și la manifestațiile precedente, oamenii adunați în fața sediului Ministerului Educației au cerut demisia lui Daniel David.

”Ziua 28 de rezistență în fața MEC. Nu cedăm până când vocea noastră va fi ascultată!

Ziua 28: Educația nu se negociază, se respectă!

28 de zile de protest, 28 de zile de demnitate. Continuăm!”, au transmis sindicaliștii.

Aceștia au criticat Legea Bolojan, ce include măsuri precum creșterea normei didactice, comasarea a sute de școli, scăderea tarifului la plata cu ora, creșterea efectivelor de elevi la clasă etc.

„Și zilierii necalificați câștigă mai mult decât 22 de lei pe oră”
„Și zilierii necalificați câștigă mai mult decât 22 de lei pe oră”
  • Și studenții încep protestele

Și studenții anunță că vor începe protestele, iar prima zi a anului universitar, 29 septembrie, va fi marcată de manifestații în mai multe orașe din țară.

Nemulțumirile sunt determinate de tăierile de beneficii din sistemul educațional.

”Ieșim în stradă în toată țara în semn de revoltă față de tăierile masive din educație care au un impact economic infim, dar un impact social imens în rândul întregii comunități din învățământ”, transmite Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

„Nu ne vom opri până când nevoile noastre nu vor fi ascultate, iar măsurile adoptate nu vor fi retrase. Suntem în fața începerii unui an universitar cu un fond de burse și protecție socială redus cu aproximativ 53%, burse acordate doar pe perioada desfășurării activităților didactice, fără posibilitatea studenților de la taxă de a putea obține burse, dar și cu reducerea de 90% pentru transportul feroviar acordată limitat, doar pe ruta centru universitar – localitatea de domiciliu”, au continuat reprezentanții studenților.

La Suceava, protestul este programat pentru ora 13.00, pe esplanada din fața corpului A, al Universității ”Ștefan cel Mare”.

”Prin toate aceste acțiuni, ne dorim să transmitem un mesaj clar: studenții, împreună cu întreaga comunitate din educație, nu acceptă un sistem marcat de subfinanțare și dezinteres din partea decidenților (…) Anul universitar va fi deschis cu manifestații, nu cu festivități”, menționează ANOSR.



Recomandări

Lansare oficială a proiectului „APIIS – Acces, Persistență și Incluziune în Învățământul Superior” la Fălticeni

Lansarea oficială a proiectului „APIIS - Acces, Persistență și Incluziune în Învățământul Superior” la Fălticeni
Lansarea oficială a proiectului „APIIS - Acces, Persistență și Incluziune în Învățământul Superior” la Fălticeni

Bursele Schweighofer pentru studenții facultăților de silvicultură și ingineria lemnului – final de ediție

Bursierii Schweighofer și-au prezentat rezultatele cercetărilor științifice din anul universitar 2017-2018
Bursierii Schweighofer și-au prezentat rezultatele cercetărilor științifice din anul universitar 2017-2018

Personal auxiliar fără creșteri salariale, profi necalificați plătiți mai bine decât cei cu vechime și lipsa dialogului social, reclamate de sindicate