După ce am scris comentariul precedent, aproape că îmi făceam mustrări de conștiință: că poate am fost prea aspru, că totuși o victorie este o victorie, deci încă 3 puncte în clasament, că poate o fi totuși greu de jucat contra unor luptători atât de tenace ca ferroezii etc. M-am liniștit însă văzând comentariile din presa centrală apărute simultan și care vorbeau încă mai apăsat decât mine despre nesimțirea fără margini de care au dat dovadă toți derbedeii ăia porecliți fotbaliști. Am văzut în cele cinci zile de meciuri internaționale peste 20 de echipe naționale, în partide oficiale sau amicale. Nici măcar una dintre ele nu a demonstrat atâta delăsare, lehamite, chiar sictir din partea jucătorilor, ba dimpotrivă: până și în meciuri absolut fără importanță, cei din teren se străduiau din răsputeri să arate că-și merită locul în echipă, că se simt onorați să joace pentru țara lor, indiferent care era aceea. Foarte interesant e însă altceva, anume că atitudinea asta de golani nu e unică în peisajul nostru, ba se mai și transmite (ca holera!) de la o generație la alta. În acest sens, demonstrația a fost făcută la distanță de numai 48 de ore de la panarama de meci cu Ferroe, de neisprăviții ceva mai tineri, ăia sub 21 de ani, care au întâlnit marți, într-un meci amical, echipa similară a Ciprului. Am văzut același frecuș al mingii tot de-a latul și înapoi, rarele faze de poartă fiind tratate cu același sictir ca la Națională „mare”. Iar când, cam împotriva voinței lor inexistente, se întâmpla să ajungă chiar pe punctul de a înscrie, i-au copiat la indigo pe derbedeii ăilalți. De exemplu, domnul Pușcaș, superstarul Inter-ului, care după ce a driblat și portarul, a dat într-o lehamite totală în obiect, trimițându-l la vreo 4 metri de poarta perfect goală. Faceți pariu pe 2 lei (că mai mult nu merită golanul) ca și din ăsta se alege praful și că îl vedem în câteva luni fie în tribună, fie în liga a 4-a italiană, fie (mult mai sigur!) îngroșând rândurile repatriaților? Iar ca să fiu pe deplin înțeles cind vorbesc despre holeră, cam cum credeți că or fi jucat prăpădiții ăia under 17, de au luat-o de 3 ori, din 3 posibile, în grupa pe care ziceau că merg s-o câștige?