Există, fără îndoială, un inegalabil al Sărbătorilor de Crăciun. Emoții, pregătiri febrile, viața bântuită de un intraductibil dumnezeiesc, candoare în sufletul copiilor care așteaptă miracolul unui dar de la Moșul cu barbă albă. MoșCrăciun trebuia să vină, în tradiția lui scandinavă, într-o sanie trasă de reni și confecționată musai din argintul cel mai pur. Acum vine cu aeroplanul, cu barca de la sârbi fiindcă acolo ”sunt mai ieftine dulciurile și jucăriile”, vine cu schiurile sau pe motocicletă. Vine. Vine oricum și e bine că vine.
În orice casă, în orice familie, oricât de sărmană ar fi ea, îmi spunea tata, Dumnezeu să-l odihnească în pace, pe acolo pe unde o fi, de Crăciun și de Paște se fac cele mai mari pregătiri. De unde, de neunde, sunt preparate bucate cât să hrănești o uliță întreagă. Intră în casa celui mai amărât creștin și te va omeni cu ceva, chit că după aceea, risipa de azi îl va costa zile lungi de mâncat răbdări prăjite.
„Sărbători în sărăcie” titrează, cu îndreptățire, un canal de televiziune. Sărăcia stă cu mulți, cu din ce în ce mai mulți români, la masă. Doar cu vodă și ai lui nu stă la masă sărăcia. Și totuși MoșCrăciun vine, vine pentru toți, aducând inefabilul ceresc, și – e destul și atât – un dulce minuscul într-o poleială de hârtie. Dar cât de mare-i emoția prichindelului! „Am trei ani și sunt fetiță/ desenez și port rochiță/ știu să spun o rugăciune/ știu povești cu prinți și zâne/ mai frumos ca alți copii/ cânt și recit poezii”, încearcă să sensibilizeze Moșul o mogâldeață auriu cârlionțată, cu ochi în care frunzele verii au picurat un pic de clorofilă. Moșul, angajat al unei vitrine din centru, o răsplătește cu un prospect-reclamă pentru mărfurile din interior. Copilul pare fericit. Cât de ușor poți cumpăra candoarea celor mici. Suntem în țara în care și încrederea celor mari poate fi cumpărată ieftin, cu o pungă de zahăr sau mălai, de pildă. Sau cu o minciună electorală rostită neapărat apăsat.
În satul meu prahovean, în care m-am născut și de care m-a despărțit zeci de ani, până când ai mei au încetat să mai fie, neputința de a învinge o ranchiună, MoșCrăciun venea întotdeauna, la sorocul lui. Bunica din partea mamei, în casa căreia am copilărit, părinții mei consumându-și tinerețea în navetă și servicii chinuitoare, mă lua de mână, pe la lăsatul zorilor și mă ducea în ”casa mare”. Casa mare era o odaie mai acătării, cu scoarțe și velințe împăturite și care mirosea a levănțică. Inima îmi bătea în piept năvalnic, strângeam mâna bunicii pe măsură ce ne apropiam de ușa magică. O deschidea ușor și acolo, într-un colț, stătea rezemată o creangă de brad împodobită cu fulgi mici de lână și globulețe. Moșul venise. Pe unde a trecut, cum de nu l-am simțit? Într-o iarnă mi s-a părut că la intrarea noastră în odaie, o umbră s-a prelins pe un perete, în lumina lămpii cu petrol. La Sângeru nu exista pe vremea aceea curent electric. Am fost convins că era umbra Moșului, că în sfârșit l-am văzut, iar amintirea aceea îmi dă emoții și azi. Mai târziu, crescând, am început să dezleg și să descos magia. Păcat. Ce minunat e să rămâi, cât mai mult cu putință, copil. Nepoțica mea cea mare, de zece ani, își împodobește singură bradul pe care mi-l prezintă ca un plastician profesionist, îndreptându-i gravă o creangă și inversând, pentru armonii coloristice, două globuri care nu dădeau bine în policromie. Magia începe să se ducă și sunt așteptați să se pronunțe cu daruri cei mari, bieți Moși Crăciuni deghizați, obligați la un exercițiu de imaginație care nu se nimerește mereu pe gustul copilului. El nu mai poate fi dus de nas cu o mărgică.
Vremea, câinoasă săptămâna trecută, s-a înmuiat. Meteorologii „își dau cu presupusul” că de Crăciun va ploua. Acum o lună ploua cu zăpadă și ningea cu ploaie. E agitație în aer și pe pământ. Subpământul se mișcă ucigașdoar la Ocna Mureșului, unde a înghițit niște case și un supermarket. Nădăjduiesc, privind spre Cel de Sus, că ne va lăsa, cu blândețea lui, în liniște, nepedepsiți pentru nemăsuratele noastre păcate, iar Crăciunul, chiar sărac, va semăna un pic de bucurie și-n viața celor care n-au parte de ea decât rar. Sănătate și sărbători fericite!
