O vorbă care absentează în general din limbajul uzual umple de mai multe zile coloana ziarelor, devine obligatorie în dialogurile politice, coboară în stradă, unde șoferii se înjură cu nervii întinși la paroxism – summit. Summitul NATO, organizat în premieră la București, n-a adus României, spun unii sceptici, decât belele și bătăi de cap. Restricționări de circulație până la paralizarea unei capitale care și așa avea probleme de autosufocare urbană, închiderea școlilor, obturarea accesului la locurile de muncă. În plus, angajarea a mii și mii de oameni într-o muncă finalizată cu, să zicem, arborarea unui steag sau lipirea unui afiș pe care scrie Summitul NATO la București. România n-are pretenții nici să mai adere odată și nici nu cere să fie exclusă. E de acord cu tot ce zice „Marele Licurici”. Nu se opune invitării spre aderare pentru Ucraina și Georgia. Dacă Bush vrea mai multe trupe în Afganistan, omologul lui român zice da, trăiți, dacă e nevoie o trimit și pe mama-mare să lupte la Kandahar. De altfel, rar mi-a fost dat să aud din gura unui președinte american vorbe mai măgulitoare la adresa unui șef de stat. Bush l-a lăudat pe Băsescu pentru modul cum conduce magistral România, l-a asigurat de statornica sa amiciție, i-a lăudat calitățile de navigator și l-a mângâiat pe cot, pe antebraț, pe umăr de mai multe ori în plimbarea în doi pe malul Mării Negre. A lipsit puțin să-l pupe pe chelie. M-am mirat că Marele Licurici nu l-a cerut pe șeful statului român de nevastă.
Dar dincolo de toate astea, ceva extraordinar s-a petrecut pentru România. Până la urmă pentru noi toți. Summitul a adus la București personalitățile de vârf ale politicii mondiale și, ciopor în spatele lor, mii de jurnaliști și cameramani. Într-o lume asfixiată ani și ani de imagini despre România cu cerșetori și copii handicapați, o țară de șetrari primitivi și violatori criminali, ca Mailat, cu îngrijitoare care-și ucid în Italia bătrânii pentru care sunt plătite să-i ocrotească, o țară de mizerii fizice și morale, avem posibilitatea să ne arătăm altă față. Unii au observat, de pildă, că „magaoaia” construită de Ceaușescu, a doua clădire ca mărime din lume, după Pentagon, e chiar o bijuterie arhitectonică. La ea au lucrat arhitecți și ingineri români dintre cei mai buni. Bush a vorbit din holul mare al CEC-ului, clădire veche a vechiului București, una dintre cele mai frumoase și armonioase din Europa. Vârfurile politicii mondiale au fost invitate nu la o paranghelie cu geamparale și mici, ci la Ateneul Român pentru un concert clasic. Madam Merkel, care n-ar fi dat pe la București sub domnia lui Băsescu nici moartă, oricât a strâmbat din nas, nu putea să nu observe că suntem parte legitimă din civilizația și cultura europeană.
Dincolo de curtea jenantă pe care Bush s-a făcut că i-o face lui Băsescu, în spatele căreia politicianul versat de dincolo de Ocean își articula eficient interesele, Summitul a fost și este un câștig pentru imaginea României. Toate televiziunile lumii au arătat și arată casa făcută de Ceaușescu cu sudoarea și adesea sângele supușilor săi și-au văzut că e impresionantă și, în felul ei, unică. Au văzut pe traseele pe care au fost plimbați o metropolă curată. Au intrat în clădirile CEC și în Ateneul Român. Fie și numai pentru minutele cu aceste imagini merita să ne chinuim atâtea zile. Zile în care cazul Mailat și molima cerșetorilor români din metropolele occidentale au fost date uitării.
