Și totuși, Spania. Sau Ghana?

Mâine se împlinesc două săptămâni de când a început „Mondialul”. Și tot mâine, deși va fi trecut mai puțin de jumătate din durata competiției, vom contabiliza epuizarea a exact trei sferturi din numărul total al meciurilor, adică 48 din 64. Se poate spune că am văzut destul cât să ne facem o impresie de ansamblu și, eventual, să ne hazardăm în pronosticuri măcar asupra semifinalelor dacă nu și a câștigătoarei trofeului suprem? Mă tem că nu. Putem însă să constatăm fără teama de a greși că unele dintre combatante au ajuns cam degeaba acolo, precum Iranul, Trinidad-Tobago sau Arabia Saudită, jocul acestora fiind departe de ceea ce se așteaptă de la o echipă legal parcată între primele 32 ale lumii. Exemplele au fost doar trei, dar cel puțin încă pe atâtea se pot încadra în această categorie. Ar mai fi apoi cele umflate cu pompa cândva: Coreea și Japonia, al căror parcurs la precedenta ediție, desfășurată în bătătura lor, apare acum și mai evident forțat de o bandă alcătuită din oficiali FIFA plus arbitrii care nu au ratat atunci nici un prilej de a compromite orice idee, oricât de vagă, de fair-play, propulsându-le pe gazde atât cât s-a putut, una din ele ajungând chiar să dispute finala mică. Pe care, evident, a ratat-o, dar nu-i vorbă că și învingătoarea ei de atunci, Turcia, n-a reușit nici măcar calificarea în acest an. Plecând de la această idee, să ne bucurăm că Germania n-a avut, cel puțin deocamdată, nevoie de „sprijin”. Dar se îndoiește cineva de acordarea acestuia în caz de „forță majoră” de acum înainte? Și, la urma urmei, cum să nu-i acorzi un penalty la o fază „discutabilă” neamțului într-un meci cu, să zicem, Suedia, chiar în următoarea fază, cea a optimilor, când neamțul te-a „omenit” timp de o lună cu generozitate? La ora când scriu, Franța n-a jucat încă ultimul meci din grupă, dar tare mă tem că nu va fi în stare să treacă nici măcar de Togo, repetând la indigo figura din 2002. Spre deosebire de ea, Brazilia, care a jucat la fel de prost, pare să aibă resurse pentru a renaște ca, pardon, calu’ lui Harap Alb. Pe ce am văzut până acum, fără să privesc schema încrucișărilor din fazele următoare, de semifinale par apte Argentina, Germania, Brazilia și Spania. Aceasta de la urmă fiind marea surpriză (pentru mine) extrem de plăcută și care m-ar bucura să câștige chiar titlul în dauna favoritei mele veșnice, Brazilia. Dar de ținut, în afară de Brazilia, eu țin cu Ghana.