Cum să cred ceea ce văd? A-nviat semaforul barierei din Rădăuți! Deocamdată s-a aprins lumina roșie, dar e semn că se întâmplă ceva, după 16 ani în care fantoma trenului spre Putna a circulat doar în promisiunile politicienilor și în optimistele tratative dintre CFR și autoritățile locale. Cum șoseaua merge, o bună bucată, aproape paralel cu linia ferată înecată în buruieniș (au crescut și copăcei între șine!) se pot detecta îmbucurătoare semne că, vorba lui Galileo, „și totuși, se mișcă!”: dincolo de Gălănești, un utilaj ciudat scoate traversele putrezite, cutare haltă pare nou-nouță proaspăt văruită, prin geamul aburit al biroului de mișcare din Rădăuți chiar se zărește ceva… mișcare – adevărate minuni pe tărâmul colbăit în care părea că-n veci n-o să se mai întâmple nimic!
Nu știu dacă cineva a luat seamă că amândouă marile necropole românești, Putna și Curtea de Argeș, nu mai au tren (în anul de grație 2018 s-au suspendat și cele două curse Pitești-Curtea de Argeș!) și că nu-i creștinește, nici (zic vorbă mare) românește, în preajma Centenarului Marii Uniri, să rămână izolate ceferistic locurile de veci ale domnitorului Ștefan și ale regilor României, astfel motivându-se decizia reracordării barem cu punctul terminus Putna (nu chiar de mult, se ajungea și mai departe, la Nisipitul, sector total și pe veci abandonat). Mai degrabă au funcționat considerentele „de piață”: zona pare înfloritoare și intens circulată, din păcate doar sub exclusivitatea zeului automobil, necesitățile traficului local ar justifica din plin reintroducerea trenului, la care pot fi adăugate și premisele unei revigorări a turismului organizat.
Povestea sună aproape ca aceea cu a rabinului care a decis băgarea și scoaterea caprei din casă: ia uite ce bine poate fi când șuieră locomotiva pe o linie… veche de 130 de ani! Pe anumite porțiuni, mai ales la ieșirea din Gura Putnei, șinele acoperite de vegetație le poți afla doar cu detectorul de metale! Mai grav: reflexul apelării la serviciile căii ferate aproape că s-a stins. De unde și primejdia repetării scenariului de la Rodna: în aplauzele generale, însoțite de discursurile autorităților, a fost resuscitată anul trecut linia către Ilva Mică, și adusă o „săgeată albastră” – aceeași soluție preconizându-se și pentru secția Dornești-Putna. Numai că, înregistrându-se o medie de 1 călător/tren, linia transilvană a fost din nou închisă – ceea ce vreau să cred că nu se va întâmpla vreodată și-n Bucovina.
„Săgeata” moldavă ar urma să circule cu 40 km/oră, ceea ce-i deplin onorabil pentru performanțele actuale ale CFR și, desigur, ridicol față de vitezele trenurilor vest-europene, chiar și ale celor din traficul local. Dar decât deloc…
În copilărie, ajungeam la Putna datorită strădaniilor duioasei locomotive-tender cu aburi din seria 375.000, construită în 1915, care tot cu 40 km la oră gâfâia pe șinele subțiratece (29 kg/m, față de 45 kg acum); i-a urmat mai voinicoasa 140.200, și ea înceată, dar, oricum, având și tender, arăta mai a… locomotivă. I-am regăsit imaginea la pagina 60 a albumului editat de Mănăstirea Moldovița, „Bucovina de altădată”, unde pozează cu semeție, încadrată sărbătorește de întreg personalul Depoului ițcănean „Aron Pumnul” (1932). A avut viață lungă: prin 1960, încă mai făcea serviciul de manevră, oprind câte jumătate de ceas șoferii exasperați la bariera Ițcani…
Redeschiderea liniei către Putna nu-i singura ispravă cu care ne bucură ceferiștii: se preconizează introducerea unui tren Suceava-Putna (în 1986 încă mai circula acceleratul direct Putna-București…), dar, mai ales, se are în vedere reluarea legăturii feroviare cu Cernăuțiul, deservită (bine spus: adică, rău servită) de un singur vagon (de dormit), într-o singură zi a săptămânii și numai în sezonul de vară! Asta în situația în care avem un singur tren spre Chișinău, dar 8 (opt) directe spre Budapesta, plus încă alte 9 (nouă) garnituri locale către alte orașe din Ungaria! Adevărat abandon feroviar al românității din Basarabia și din Ucraina, în anul Centenarului! Oricum, sunt ceva vești bune: vom putea călători la Putna, curând, poate, și la Cernăuți.
Redescoperim roata, apa caldă și America – decât niciodată, fie și mai târziu.