Frontieră

Și sucevenii își încearcă norocul la graniță cu documente false



Și sucevenii își încearcă norocul la graniță cu documente false
Și sucevenii își încearcă norocul la graniță cu documente false

Polițiștii de frontieră descoperă, aproape zilnic, români sau străini care încearcă să călătorească cu documente false sau ale altor persoane, bucureștenii conducând detașat în topul celor care folosesc aceste metode.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, motivele invocate de cei care încearcă să treacă de punctele de frontieră cu acte false sau cu pașapoartele altor persoane, cu care cred că se ”potrivesc la chip” sau pur și simplu își încearcă norocul, sunt din cele mai variate. Ele pornesc de la „visul” de a se reîntoarce în țările de unde au fost returnați și continuă fie cu dorința de a călători în țările unde accesul le este permis numai în baza vizelor obținute de la reprezentanțele diplomatice, fie cu intenția de a se sustrage de la răspunderea penală sau contravenționala pentru faptele comise anterior. Unii dintre ei susțin chiar că apelează la asemenea mijloace deoarece nu au banii necesari eliberării unui pașaport.
Majoritatea celor care pun la încercare, în acest mod, vigilența polițiștilor de frontieră au vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, cei mai mulți dintre ei fiind din București, Dolj, Cluj, Bistrița Năsăud, Neamț, Prahova sau Suceava.
În prima jumătate a acestui an, polițiștii de frontieră au descoperit, în punctele de trecere, 202 pașapoarte false sau falsificate, precum și aproximativ 200 de alte tipuri de documente contrafăcute (permise de rezidență, de conducere, cărți de identitate, invitații, vouchere, cărți verzi), de care diferite persoane, cetățeni români sau străini, intenționau să se folosească pentru a trece ilegal frontiera de stat.
Ponderea documentelor de călătorie false sau falsificate o reprezintă documentele de călătorie românești – 151. Pașapoartele false sau falsificate sunt însă de tip vechi, care sunt încă în uz până în anul 2007, până în prezent, nefiind descoperite falsuri ale celor eliberate după modelul nou.
– Tot mai mulți români încearcă să treacă frontiera folosindu-se de un pașaport eliberat pe numele altei persoane
În această perioadă, s-a mai constatat că tot mai mulți români încearcă să treacă frontiera folosindu-se de un pașaport eliberat pe numele altei persoane, fiind depistate 107 de astfel de cazuri.
Pe lângă pașapoartele contrafăcute românești, polițiștii de frontieră au descoperit și 51 de documente de călătorie eliberate de autoritățile din străinătate (Bulgaria, Cehia, Slovacia) contrafăcute, 46 dintre acestea fiind folosite de cetățeni din Republica Moldova. În aceste cazuri, s-a constatat că cetățenii moldoveni intră legal în România, în baza pașapoartelor personale valabile, sub „paravanul” excursiei turistice și se prezentă la ieșirea din țară cu documente de călătorie falsificate, emise de țările pentru care nu este necesară viza pentru a călători în statele Schengen.
Totodată, în acest an, polițiștii de frontieră s-au confruntat cu o dezvoltare a fenomenului ștampilelor de trafic false sau falsificate aplicate în pașapoarte, cazurile fiind înregistrate, în special, la cetățenii români care desfășoară diferite activități lucrative „la negru” în străinătate sau depășesc nejustificat termenul legal de ședere în statele pe teritoriul cărora au călătorit. În primele șase luni, au fost depistate, în documentele de călătorie, nu mai puțin de 855 de ștampile contrafăcute, aparținând atât autorităților române (274), cât și ungare (304), austriece (192), italiene (25), spaniole (22).
În punctele de frontieră au mai fost depistate aproximativ 200 de alte documente contrafăcute (permise de ședere / rezidență, cărți de identitate, permise de conducere, vouchere, invitații, cărți verzi) prezentate de cetățeni români sau străini.
În momentul depistării persoanelor care recurg la astfel de metode, polițiștii de frontieră le întrerup călătoria și le întocmesc actelor premergătoare pentru săvârșirea infracțiunilor comise (fals, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale sau complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni, tentativă de ieșire sau intrare ilegală). Ulterior, aceste persoane sunt prezentate în fața parchetelor teritoriale care dispun măsurile care se impun, legea sancționând astfel de fapte cu închisoare de la trei luni la trei ani, în funcție de fapta comisă.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră amintește că pentru prevenirea și combaterea fraudei în documente, Poliția de Frontieră Româna folosește aparatură și dispozitive de ultima generație, capabile să ajute la descoperirea falsurilor. Un exemplu în acest sens în constituie comparatoarele video-spectrale, care analizează datele din documente în mai multe moduri – lumină albă, ultravioletă, infraroșu și filtre de culoare, folosite deja în punctele de trecere a frontierei de nord și est, precum și în aeroporturi.



Recomandări

Trei funcționare anchetate în dosarul „fabricii de acte false” de la Câmpulung Moldovenesc nu mai au nici o măsură restrictivă și își susțin nevinovăția

„Țeparul cu 1000 de fețe” s-a dat doctor și a intrat peste un echipaj al Ambulanței Suceava la resuscitarea unui pacient

„Țeparul cu 1000 de fețe” s-a dat doctor și a intrat peste un echipaj al Ambulanței Suceava la resuscitarea unui pacient. Foto vasiledale.ro
„Țeparul cu 1000 de fețe” s-a dat doctor și a intrat peste un echipaj al Ambulanței Suceava la resuscitarea unui pacient. Foto vasiledale.ro

„Țeparul cu 1000 de fețe” s-a dat doctor și a intrat peste un echipaj al Ambulanței Suceava la resuscitarea unui pacient

„Țeparul cu 1000 de fețe” s-a dat doctor și a intrat peste un echipaj al Ambulanței Suceava la resuscitarea unui pacient. Foto vasiledale.ro
„Țeparul cu 1000 de fețe” s-a dat doctor și a intrat peste un echipaj al Ambulanței Suceava la resuscitarea unui pacient. Foto vasiledale.ro