Ingrată sarcină, aceea de a scrie înainte de meciul în care se concentrează seva preliminariilor și de a fi citit după ce se va fi consumat. Doar dacă nu las speculațiile deoparte și mă refugiez în alte subiecte. Cum ar fi tenisul de peste ocean. Deocamdată, pe teren se întâmplă doar lucruri cuminți, însă episodul cu Nadal de la conferința de presă ne-a cam bulversat. Iată cum un tânăr viguros, cel care înspăimânta circuitul cu șenilele sale, ajunge din senin să se schimonosească de durere, ba chiar să se întindă pe podea pentru a-și putea întinde membrele. Mulți dintre cei care-l antipatizează s-au repezit iarăși cu vechile acuzații de doping, dar asemenea lucruri se pot întâmpla și de la suprasolicitare, aceasta fiind la rândul ei încă o dată „supra”: supraomenească. E vorba și despre tributul în timp, dar și de faptul că la US Open se joacă pe hard, iar la un jucător de tip fondist mușchii și articulațiile preiau mult mai acut șocurile. Oricum, pe teren nu i-a fost deloc greu lui Nadal, pentru care cele mai importante momente încep să nu mai fie meciurile cât recuperările. Chiar și un meci câștigat ușor, dar fără recuperarea necesară, îi poate compromite următorul joc. Privind retrospectiv și apoi evaluând prezentul, se poate pronostica fără mari riscuri că nu va avea un sfârșit de carieră ca o toamnă lungă și plină de rod. Nici ceilalți corifei n-au prea avut probleme pe teren (mai puțin Murray, al cărui meci cu Young nu l-am prins, dar scoțianul pare în vârf de formă „provocat”), avansând în sferturi fără set pierdut, cel puțin Federer a trecut ca o boare peste argentinianul Monaco, acesta adunând doar trei „gheme”. Problema este că pe strada elvețianului apare iarăși Tsonga, și chiar în seara asta! Francezul a avut meci lung și greu cu Mardy Fish, dar a impresionat prin niște neverosimile reflexe la fileu, de jucător de ping-pong!
Pentru a încheia rotund, tot cu fotbal, să salutăm reîntoarcerea lui Ronaldinho în naționala Braziliei cu un zâmbet larg, ca să ne dăm și noi dințoși.