PSD propune celorlalte partide și organizațiilor societății civile, precum și mediului patronal, realizarea unui pact național pe sănătate, a declarat, miercuri, președintele PSD, Mircea Geoană.
Liderul PSD a spus că acest pact ar trebui semnat sub egida Parlamentului și să traseze principalele direcții de reformă a sistemului sanitar, să garanteze servicii medicale de calitate și un acces neîngrădit la aceste servicii.
PSD va propune, în acest sens, și un document. Din echipa desemnată de social-democrați pentru a participa la discuțiile privind acest pact fac parte și deputatul Rodica Nassar și senatorul Sorin Oprescu.
Oprescu a spus că acest pact intenționează ca, indiferent de culoarea politică a ministrului Sănătății, să se aplice câteva principii agreate de toate forțele politice privind reforma sistemului sanitar.
Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că i-a propus președintelui Traian Băsescu, după semnarea Pactului pentru educație, ca partidele să elaboreze și să semneze și un Pact național pentru sănătate.