Viață la țară, între orătănii și frunze, roua, nedezlipită de ierburile care dimineața sunt de catifea udă, îți ia în primire drăgăstos călcâiele, cerul se suie, către amiază, tot mai sus. Sunt, ca o bună parte a fiecărei luni a anului, la Sângeru, unde tot adun rarități pentru Muzeul Pietrei, al pietrelor cioplite de țărani, iar în paralel mă joc cu o mică gospodărie țărănească. Pot trăi, zic uneori, rupt de București, doar în mica mea lume cu vietăți cuvântătoare (cât de bine se înțeleg rațele și cât de duios își vorbesc porumbeii încât e o nedreptate să le zicem necuvântătoare), lume binecuvântată și îmbogățită de râsul zglobiu de copil.
Pe la începutul anului, săteanul care mă sprijină în treburile curții, atunci când nu dă cep unui butoi și doarme o săptămână, uitând de el și de obligații, m-a chemat la poartă precipitat. Un negustor ambulant de purcei venise tocmai din Baia Mare și-și striga pe ulițe marfa înghesuită într-o remorcă. Purcelușii, roșcați, amiroseau, aproximau, adulmecau cu boturile lor umede lumea de peste granița oblonului. Omul meu intenționa să cumpere doi și-mi cerea un împrumut. I l-am oferit, ca și alte dăți, convins că va uita din nou să-mi returneze banii. Ce rasă sunt? – l-am întrebat pe negustorul ardelean. A rostit un nume pe care l-am uitat imediat. Am decis să cumpăr și eu doi, băiat și fată, fiindcă la mine, de la rândunelele care cuibăresc sub grinzile hambarelor, până la câinii din rasa Brac German, toate se înmulțesc.
Purceii au ajuns porci acum, au sărit suta de kilograme și nu prea știu ce să fac cu ei. Ciudat e că nu s-au împerecheat, cu toate că au depășit de mult maturitatea trebuitoare, iar vierul a rămas vier fiindcă nu suport castrarea animalelor. Sunt frați, mi-a spus un veterinar care i-a vizitat de curând, iar rasa aceasta exclude instinctiv consangvinizarea. Mai exact, frații nu se împerechează între ei. Au, am întrebat uluit, porcii acest simț, să-i zicem, moral? Au, a zis doctorul, convins în datele științei lui. Seara tocmai urmărisem o retrospectivă abominabilă de incesturi și nenorociri sexuale petrecute în lumea oamenilor. Un tată, alcoolic, a precizat reporterița, a întreținut relații sexuale cu fiica minoră, un bunic și-a nenorocit nepoata, o brută din Vaslui își luase la rând fiicele. I-aș împușca fără milă, a rostit un prieten care se afla lângă mine. Suntem o nație degenerată, alcoolică, imorală, a mai zis el cu năduf. Nu l-am contrazis. Apoi mi-am amintit de cazul acelui bărbat – îi rețin mutra roșcovană, dar nu mai știu din ce țară era – care și-a zidit fiica într-un buncăr și a făcut cu ea copii care-i erau în același timp nepoți. Porcii mei, am zis, sunt mai morali, superiori omului în general, indiferent de nație. De ce-i zicem unui adversar, când vrem să-l strivim, porcule? În literatură există și formula mixtă porc de câine, ceea ce ar trebui să fie și mai usturător. N-ar fi mai bine să-l înjuri spunându-i simplu omule?
Am citit ceva, apoi am aruncat cartea și am făcut legământ să nu mă mai uit la televizor. E greu. Să nu mă mai uit la emisiuni gen ”știrile de la ora cinci”, emisiuni pe care oricum le evit, dar ce faci dacă te nimerești din greșeală acolo? Și dacă nu aflu eu o nenorocire înseamnă oare că ea nu se mai petrece? Evitând, cum ne reproșează nouă, ziariștilor, unii, știrile negative înseamnă că lumea devine mai bună, mai curată? Că ele nu se mai petrec?
Între două păduri am o livadă. Livada ar fi trebuit să aibă prune și mere. A avut, dar eu nu m-am grăbit să le culeg. Megieși săritori au făcut-o, în locul meu, la lumina lunii. Un drum îngust desparte via unui bătrân pe care-l cunosc, de porumbul altuia. Drumul devine potecă la un moment dat. Acolo, fix acolo, un netrebnic și-a dat jos nădragii și și-a depus productul intestinului de-al dracului, în calea semenilor. Câțiva pași mai încolo erau tufișuri, pustietate. De ce nu s-a ferit să fie mârlan? Așa, ca să-și bată joc de alții. Să sufle mucii pe lume și pe semeni. Porcii mei, cei doi frați care nu s-au dedat la incest, își fac fără excepție nevoile într-o parte a cotețului. În cealaltă, niciodată confundată, dorm în curățenie. De ce spun oamenii ”murdar ca un porc”?
Întors acasă încerc să deschid iar o carte. ”Soarele-n zenit ține cântarul zilei./ Cerul se dăruiește apelor de jos./ Cu ochi cuminți, dobitoace în trecere/ își privesc fără de spaimă umbra în albii./ Frunzele se boltesc adânci/ peste o-ntreagă poveste”. Așa începe ”În marea trecere” Lucian Blaga. Lumea pare frumoasă, iar o pagină de literatură pare a avea puterea s-o curețe de impurități.
