Și Popescu ce să facă?

Alaltăieri, o știre ar fi putut fi desemnată drept bomba zilei sau chiar a anului: cea prin care ni s-a comunicat că domnul Gică Popescu a acceptat să devină consilier al prim-ministrului. Este, de fapt, o bombă cu ceas, ea începând să cronometreze AMR-ul actualului președinte al Federației Române de Fotbal, rătăcitul Burleanu. Am auzit deja și glasuri exprimând mirarea în legătură cu debarcarea acestui individ, mirare de proveniență politică: adică nu tot PSD-ul l-a pus acolo? Da, zic eu, dar le reamintesc acestora că nici PSD-ul de azi nu mai e ce-a fost la data numirii lui Burleanu, artizanul afacerii fiind prim-ministrul de la vremea aceea, respectiv domnul Ponta. Mai știe cineva ceva despre el? Deci: care PSD!? Așa că numirea lui Popescu poate figura și ca un (ultim) avertisment pentru Burleanu, semnalul limpede că aventura lui în fruntea fotbalului românesc e pe terminate. A fost, indiscutabil, mai nociv decât însuși Mircea Sandu, ceea ce este realmente o mare realizare pentru el. Cât privește performanțele sportive, liniște totală. România pare, de fapt chiar este, ruptă total de realitățile fotbalului mondial. Se mimează profesionismul, nu se investește mai nimic, totul este într-o paragină perfectă, dezinteresul publicului a devenit cronic. Singurele performanțe notabile sunt cele legate de desființări și falimente, la care nu ne bate nimeni pe lume. Și, desigur, la spălarea de bani prin intermediul societăților comerciale numite cluburi de fotbal și al vânzărilor și cumpărărilor de fotbaliști pe sume niciodată știute. În tot acest haos, lui Gică Popescu i s-a oferit tichia de mărgăritar: el trebuie să supervizeze încadrarea României în baremurile și termenele legate de organizarea la noi a unei bucăți din Europenele următoare. Da’ el, săracu’, ce să facă? Să construiască singur, eventual pe banii lui, metroul de la Otopeni la Stadionul Național? Ori autostrada București – Nădlac? Să repare cele 4 stadioane din București? E bine că i s-a dat funcția asta. Acum nu ne mai rămâne decât să așteptăm momentul când își va da demisia.