Oi fi eu un încuiat, dar nu înțelg nimic din corida; nu înțeleg și pace. De fapt, ce înseamnă corida? Un taur este îndopat de tânăr cu furaje delicioase – visul rumegătoarelor – iar apoi este clădit în ședințe de body-building, pentru a atinge perfecțiunea trupească. Și toate astea cu ce scop? Pentru ca apoi să fie ucis în chinuri sub ploaia, ca de confeti, a olé-urilor mugite de mulțimea de spectatori, excitați de vederea sângelui. Sunt convins că taurul nu înțelege nimic din show-ul stupid la care ia parte, fără vrerea lui. Cu sulițele prăjindu-i grumazul, cu cârpa aia roșie amăgindu-l din stânga și din dreapta, el aleargă buimac prin arenă, de parcă ar vrea să întrebe : „Ce-aveți cu mine, bre băieți, cu ce v-am greșit, că până ieri ne înțelegeam perfect?”
Întotdeauna l-am considerat pe toreador un fanfaron care-și încheagă gloria din sânge proaspăt de animal; dovadă stând costumația lui de prost gust, cu zorzoane și nailoane. Dar ceea ce am aflat de curând, cum că Michel Peniche – un puști spaniol în vârstă de numai zece ani – e cel mai tânăr toreador profesionist din lume, depășește orice închipuire. E drept, el luptă în America latină, mai precis în Peru, fiindcă legea spaniolă nu-i permite s-o facă în țara natală, dar asta nu înseamnă tot abuzarea unui minor? Pe acolo, nu funcțăionează legile de protecție a minorilor?
Ce discernământ poate avea acest copil și ce adult va rezulta din el, când se joacă, încă de pe acum, cu sângele și moartea? Sau spuneți-mi ce diferență e între acest mititel și unul trimis de părinții lui să cerșească, în afara faptului că a cerși e mult mai nevinovat și mai puțin periculos decât a înfrunta un animal dotat cu coarne?
Și când te gândești că unele vipuri planetare se ocupă cu strângerea de semnături, pentru ca o tradiție măcelărească precum corida să nu fie interzisă.
