Și oamenii mari sunt oameni: Poznele copilăriei unui actor

A trecut deja un an de când nu mai e printre noi cel care gătea cartofi prăjiți cu Gheorghe Dinică înainte de cursurile de la facultate. Actorul Marin Moraru, mai mereu serios acasă, a trăit 79 de ani, dintre care peste 50 pentru personajele interpretate în spectacole de teatru și în filme, multe de comedie. În ultima vreme nu și-a mai găsit locul pe scenă sau în fața camerelor de filmat, așa că a refuzat să mai joace. La școală, Marin Moraru era Marinuș și nici mai târziu n-au ezitat prietenii și colegii de facultate sau de scenă să-l strige astfel.
S-a năsut pe 31 ianuarie 1937, o zi care nu i s-a părut deosebită până când a citit „Jurnalul“ lui Mihail Sebastian și-a descoperit în paginile lui că în anul respectiv, fix în acea zi, ningea la Sinaia „cu fulgi mari cât vrabia“. Pentru el a fost o adevărată revelație, iar în cartea „Suntem ce sunt amintirile noastre“, actorul a povestit: „Această personificare a zilei mele de naștere mi s-a întipărit în minte și ori de câte ori mă gândesc la ea văd pufuri mari de nea căzând din cer“.
În primii ani de viață a locuit în Rahova, în București, o zonă săracă cu puzderie de case mici, unde oamenii văruiau conștiincioși pietrele din care se construiau rondurile din jurul copacilor. A crescut într-o familie cu două surori și mama lor era casnică, iar tatăl vopsitor de vagoane, angajat la CFR.
Marin Moraru a învățat să vorbească și să scrie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când veștile proaste se țineau lanț: unchiul lui a murit pe front, la fel și rude de-ale vecinilor și prietenilor. Pe lângă toate astea, vedea că ai lui și alții trăiau în sărăcie. Deși auzea o mulțime de lucruri despre „acest eveniment catastrofal pentru omenire“, tragediile, mai povestea el, parcă nu-l atingeau, căci era prea mic și nu le înțelegea.
Cum se mai întâmpla pe vremuri, n-a studiat într-o singură școală – după clasa a IV-a, a urmat-o pe a V-a la Liceul „Mihai Eminescu“, iar pe a VI-a a terminat-o la Liceul „Matei Basarab“.
Apoi, părinții lui s-au despărțit, iar el a rămas cu tatăl. Atunci locuiau deja aproape de Atelierele CFR Grivița, într-un cartier muncitoresc cu case din chirpici și cărămidă, iar într-a VII-a, a învățat în zonă, la Liceul „Aurel Vlaicu“.
Erau perioadele în care o zbughea de-acasă la Lacul Herăstrău, câteva străzi mai încolo, îmbrăcat numai cu slip. „Mă aruncam în apă, înotam după pofta inimii și apoi plecam spre casă în slip, prin pădurice, fără nicio problemă“. Cele mai mari bucurii, de care își amintea și după zeci de ani la emisiuni sau în volumul de memorii, au fost jocurile copilăriei. „Hoțoaica“ ocupa mai mereu primul loc pe podiumul distracțiilor.
„Era o trestie lungă de patru, cinci metri despicată la capăt, iar în crăpătura aceea intra la fix un fruct, de pildă o cireașă sau o caisă. Te duceai cât mai aproape de pom, potriveai fructul, îl luai, de fapt îl furai, mâncai, mai luai unul și tot așa până te săturai. Iar fructul ăla furat avea un gust extraordinar! Firește, furam din pomul vecinilor“, a povestit actorul citat de adevarul.ro.
Autor: Anamaria Ionescu
Sursa: www.antenasatelor.ro