Ca să mă mențin cât de cât în formă, obișnuiesc să alerg dimineața printr-unul din parcurile din apropierea sălașului meu. Mușchii care se trezesc, seva care gâlgâie copilărește pe conductele trupului, aerul care planează din freza copacilor direct în plămâni, toate îmi dau o senzație de fericire primară.
Un singur lucru mi-a stricat ritualul, pentru o halcă de timp: un detașament de câini, care făcuseră, nu știu de ce, o fixație din persoana mea. La începutul conflictului nostru, am încercat să le vorbesc ca de la biped la patruped; apoi m-am coborât la nivelul lor, luându-mi glasul sfătos, atât de rar întâlnit la mine. Efect zero. Cu lătrături statornice, cu colți iviți litigios, cu urmăriri periculoase punctate cu încercări de abordare a gambelor și gleznelor, ceata părea decisă să mă dezmembreze.
După câteva zile aspre, m-am hotărât să recurg la sfânta șpagă. Mi-am umplut buzunarele cu hrană de la pet-shop și cu oscioare, apoi le-am oferit mita gângurindu-le drăgălășenii gen „hai la tata, așa, stai cumințel, uite ce-are tata bunuț pentru tine, frumușelule!” Cățeii nu refuzau pleașca, dar imediat ce mă îndepărtam de ei, dușmănia li se restârnea, mai vârtoasă. Mă luase frustrarea, ca atunci când ungi un funcționar de la primărie, iar el tot nu-ți rezolvă necazul.
Când simțeam că tonusul meu fizic se face de plastilină, s-a petrecut o minune. Hingherii au săltat banda, au castrat-o de la mic la mare, apoi au depus-o în același parc. Iar mie nu mi-a mai venit a crede. Fiindcă, odată cu tăierea rezervoarelor cu gameți, a fost amputată și agresivitatea câinilor. Acum, când trec pe lângă ei, dau din coadă sau mă ignoră complet. Dacă le aduc hrană, nu mă refuză, dar nici nu mi-o pretind.
Ce metodă simplă și eficace ! De pildă, pe suporterii care se bat sau strigă spurcăciuni în tribună nu trebuie să-i amendezi, ci să-i castrezi, confiscându-le astfel toată violența ! Sau în cazul vitezomanilor: să le tai coițele, în loc să le aplici niște amenzi sterpe! Ori pe cei din diplomație: să le retezi boașele preventiv, înainte de a-i trimite peste hotare, la ambasade sau consulate. Și-atunci să vezi cum nu mai comit ei nici accidente mortale cu limuzina, nici nu mai sunt filmați de KGB, când fac sex cu băștinașe!
După cum se vede, o idee foarte constructivă.