Muzeul Bucovinei, Biroul Istorie, în colaborare cu Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale, organizează luni, 10 octombrie, expoziția documentară „Și ei au fost ca noi”, dedicată împlinirii a 70 de ani de la Holocaustul transnistrean. Acțiunea va avea loc, începând cu ora 10:00, la Muzeul de Istorie din Suceava. Expoziția își propune să creeze un moment comemorativ pentru cei care au căzut victime Holocaustului nazist. Vor fi expuse copii după documente aflate în Arhivele Naționale ale Serviciului Județean Suceava referitoare la evacuarea evreilor din comune și internarea acestora în lagăre, ordine și circulare, tabele, cereri, rapoarte, corespondență referitoare la evacuarea evreilor din județul Suceava și la integrarea lor în lagăre de concentrare. În aceeași expoziție vor fi expuse copii după cereri privind acordarea de ajutoare repatriaților din Transnistria, acte de paupertate și adeverințe cu privire la deportarea în Transnistria, tabele nominale privind distribuirea de ajutoare către evreii din Rădăuți repatriați în Transnistria, precum și documente ce conțin informații cu privire la situația artiștilor.
Peste 5.000 de evrei din Suceava, Solca, Burdujeni și Ițcani, deportați în Transnistria
Sucevenii vor putea vizualiza imagini reprezentative din lagărele de concentrare, cu victime ale acestei tragedii din istoria omenirii, pentru a aminti un episod ce nu trebuie uitat niciodată.
„În memoria lor, vor fi aprinse lumânări de către participanții la această acțiune. Pe data de 9 octombrie 1941 au început deportările forțate, în vagoane de marfă încuiate, ale evreilor din Bucovina de Sud, teritoriu aflat și atunci, și acum sub administrație românească. În perioada primelor zile, 9-11 octombrie, au fost deportați în Transnistria peste 5.000 de evrei din Suceava, Solca, Burdujeni și Ițcani. Au urmat apoi circa 9.000 de suflete din Dorohoi, Rădăuți, Darabani, Mihăileni. Numărul total al evreilor deportați în Transnistria a fost de aproximativ 150.000”, a explicat șeful biroului Relații Publice din cadrul Muzeului Bucovinei, George Ostafi.