„Și din Nazaret poate ieși ceva Bun – Dumnezeu!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica după Nașterea Domnului

Fuga în Egipt este un episod trist (Matei 2, 13-23) din viața lui Dumnezeu Întrupat, care reflectă atitudinea omului în relație cu Dumnezeu.
De remarcat este faptul că, atunci când S-a născut Iisus, lipsea domn de origine davidică din Iuda; Irod, fiind idumeu, din seminția lui Edom, era străin de neamul lui Israel.
Deși nașterea Domnului a fost anticipată de prorocii Vechiului Testament, totuși Irod nu știa nimic despre aceasta. Așa se explică faptul că spusele înțelepților veniți din Răsărit, pe care Sfântul Evanghelist Matei îi numește magi, i-au atras atenția.
De altfel, Matei este singurul evanghelist care le face cunoscută prezența. În cartea prorocului Daniel, cuvântul mag desemnează o clasă de înțelepți, sau astrologi caldeeni, care tălmăceau visurile (Daniel 1, 20; 2, 27; 5, 15).
Magii aduși în discuția referatului biblic nu erau nici fermecători, nici vorbitori din pântece, – ventriloci –, precum cei despre care vorbește Isaia (44, 25; 47, 9, 12), și nici împărați ori regi, precum cei despre care vorbește David (Psalmii 67, 30; 71; 10), ci ei erau oameni inițiați în cele ale astronomiei și ale scrierilor sfinte. Este posibil ca ei să fi avut cunoștință de profeția lui Balaam: „o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel” (Numerii 24, 17). Magii erau convinși că stelele prezic nașterea unor mari personalități. Numai că steaua în discuție era numai la vedere stea, pentru că în realitate era puterea și slava lui Dumnezeu, metamorfozată în chip de stea.
Atunci Irod, „chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și trimițându-i la Betleem, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui.” (Matei 2, 7-8).
De remarcat este faptul că nu le-a încredințat acțiunea aceasta celor din subordinea sa, ci străinilor, care aveau, se pare, informații mult mai relevante legate de Prunc.
Faptul că i-a chemat în ascuns a atras atenția magilor. A fost un semn clar că i se pregătea ceva Pruncului, despre Care nu trebuia să se sesizeze poporul. Mai mult, a vrut să ascundă dorința lui murdară sub pretextul închinării.
Astfel, magii, „ascultând pe rege, au plecat, și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Și văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.” (Matei 2, 9-10). Steaua i-a însoțit, de această dată, până la locul unde se afla Pruncul. Îi părăsise la intrarea în Palestina. Dar a reapărut și i-a condus până la Betleem. Abia acum se putea spune că și-au încheiat misiunea.
Pe seama acestei stele, în decursul timpului, s-au emis diferite ipoteze, pro și contra, afirmându-se că ar fi fost o cometă, tripla conjuncție Jupiter-Saturn, eclipsarea lui Jupiter de către Lună ori o supernova. Dar nu aceste ipoteze ne interesează acum.
Odată ajunși, magii au oferit Pruncului daruri prețioase: aur, smirnă și tămâie (Matei 2, 11). Prin aceste daruri se recunosc în Hristos puterea împărătească, măreția dumnezeiască și datul ființei omenești de a muri.
Darurile se aduceau în cutii numite vistierii. Trebuie însă făcută o precizare: să nu se creadă că magii au ajuns chiar în ziua în care S-a născut Hristos. Nicidecum! Distanța dintre Persia, Mesopotamia sau Babilon, căci nu este sigur cu exactitate de unde au pornit, și Betleem era considerabilă, între 900 și 1150 km.
Or, nu se putea parcurge într-un timp atât de scurt o asemenea distanță, indiferent de mijlocul de transport folosit, cai sau cămile. Comentatorii spun că închinarea magilor trebuie pusă – ca timp – după închinarea Pruncului la templu (Luca 2, 22-27). Acestei închinări i-au urmat cele relatate de Sfântul Evanghelist Matei în versetele de la 13 la 22 ale capitolului 2, cu privire la fuga în Egipt, uciderea pruncilor, moartea lui Irod și întoarcerea din Egipt în Galileea.
Așadar, după ce magii s-au închinat Pruncului, luând înștiințare în vis de la îngerul Gavriil, ca unii ce au fost sfătuiți să nu se mai întoarcă la Irod, s-au dus pe altă cale în țara lor (Matei 2, 12).
Apoi, același înger i s-a arătat lui Iosif, noaptea în vis, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2, 13). Atrage atenția faptul că îngerul nu o numește pe Fecioara ca fiind femeia lui Iosif, ci mama lui Iisus. Iată că a doua oară Iosif era chemat să-și împlinească misiunea. Fecioara ieșise de sub amenințarea uciderii cu pietre, dar, odată născut, Pruncul Iisus trebuia apărat de un alt pericol. Și vedem că Iosif își asumă această responsabilitate cu mare curaj.
Sculându-se, potrivit celor vestite de înger, Iosif a luat, noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt, într-un loc numit Matareea. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul rostit de Domnul, prin prorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu.” (Osea 11, 1). De ce în Egipt și nu în altă parte? Era Egiptul robiei poporului ales și pentru a cărui eliberare Dumnezeu a făcut nenumărate demersuri. Era o țară roasă de stricăciune, locuită de hamiți. Semiții erau în Iudeea. Cât despre a treia seminție, cea din Iafet, Egiptul era stăpânit de romani, care erau iafetiți.
Ham, Set și Iafet sunt cei trei fii ai lui Noe. Știm că hamiții au fost blestemați de Noe pentru necinstea lui Ham față de părintele său (Facerea 9, 22-27), pe când semiții și iafetiții au fost binecuvântați.
Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, „s-a mâniat foarte și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (Matei 2, 16).
Ce a făcut Faraon copiilor în Egipt face acum Irod copiilor în Betleem. Acestui măcel ar fi trebuit să îi cadă victimă și Ioan Botezătorul, întrucât satul în care locuiau părinții săi se afla relativ aproape de Betleem. Numai că Elisabeta a reușit să fugă împreună cu pruncul în munți, iar Irod, pentru a se răzbuna, a poruncit să fie ucis Zaharia, căruia îi venise rândul slujirii la templu.
După moartea lui Irod, îngerul s-a arătat în vis lui Iosif și i-a zis: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel”, adică în Palestina, întrucât „au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului” (Matei 2, 20). Da, Irod murise în niște chinuri îngrozitoare, consemnate de Iosif Flavius în lucrarea Antichități iudaice. Dar nu numai Irod murise, ci toți cei care voiau să-i ia viața Pruncului. Dintr-un război cu Dumnezeu nu poți ieși decât învins.
Și Iosif, „sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și a venit în pământul lui Israel” (Matei 2, 21). Numai că, auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo. Și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileei (Matei 2, 22).
Iudeea și Galileea erau două ținuturi ale Palestinei. În Iudeea nu se puteau duce din pricina lui Arhelau, care era copia fidelă a tatălui său Irod, iar în Galileea, din pricina lui Antipa, fratele său. De aceea, au preferat Nazaretul, un orășel disprețuit de iudei, întrucât avea o populație de diferite naționalități și credințe.
De aici și întrebarea lui Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun?” (Ioan 1, 46). Da, s-a dovedit că și din Nazaret poate ieși ceva Bun – Dumnezeu!