Și demisia se-nvață!



Permiteți-mi să încep cu o glumă: se cunoaște că Rădoi n-are școala de antrenori, nu știe să-și dea demisia! În rest, nu mai e de glumă. Așa cum scriam săptămâna trecută, demisia era logică și fără rezultatul cu Rosenborg, pentru că echipa urma să nu mai fie ajutată de pe margine decât de secunzi, iar decizia UEFA, care nu mai are efect după eliminarea iminentă, va fi preluată și de FRF, chiar dacă mai lejer. De-abia de-acum, după revenirea asupra demisiei, Mirel Rădoi va merita tot ce i se întâmplă. Că va fi bine, că va fi rău, rămâne de văzut. Până acum l-am văzut victima transferurilor de amator ale lui Becali, precum și a conjuncturii ăsteia cu patalamaua. UEFA cere diplomă, dar poate oferi și o dispensă pe baza activității de antrenor desfășurată vreme de 5 ani. Ironia sorții e că fără diplomă nu ești lăsat să activezi ca antrenor și uite așa se închide cercul vicios. Rădoi nu poate începe calificarea la locul de muncă precum Mircea Lucescu pentru că acum sunt alte vremuri.
Nu știu cum își va fi condus Rădoi echipa la Craiova, duminică seara, dar mai ciudă îmi e că nu pot cuprinde aici cele două finale de la Cinncinati. Însă ceva interesant despre ele tot am găsit. În ambele finale s-au întâlnit numerele 1 ATP, respectiv WTA, cu numerele 3 din aceleași clasamente, dar care tocmai prin performanța de a ajunge în finală au avansat pe locurile secunde! Practic, și la masculin, și la feminin, au jucat primii jucători ai lumii. Așadar, Nole versus Roger, Serena versus Simona. Așa rețetă mai rar, ferice de spectatori. Aș fi și mai bucuros luni dimineața, când voi reciti aceste rânduri, dacă ambii lideri mondiali vor fi fost învinși. Cum era de așteptat, după traseu maxim la primele două turnee ale sezonului de hard, cu majoritatea meciurilor lungi, de luptă și suferință, Simona s-a retras de la New Haven, acolo unde a câștigat în 2013. Nu e cazul de sentimentalisme, US Open bate la ușă și nimeni n-ar vrea să se repete eliminările timpurii de la Roland Garros și Wimbledon.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)