Zău că a ajuns să mă apese sumbra mea previziune de acum ceva vreme, cum că în ediția asta a cupelor europene nu vom avea nici măcar o reprezentantă. Între timp, îmi mai moderasem pronosticul, cam cu speranța condamnatului la moarte că se va petrece o minune. Ba chiar ajunsesem să sper la două echipe în Europa League. Dacă vă amintiți, ultima dată când am atacat subiectul, scrisesem că în mod paradoxal Astra are mai multe șanse decât Steaua. Ei bine, măcar această ultimă speculație aproape că mi-a ieșit, cele întâmplate alaltăieri venind să o confirme. Ce am văzut, așadar, alaltăieri? Nimic nou: o Astra ușor buimacă la început, exact ca în turul anterior (în ambele partide!), când până nu a primit două goluri sau măcar unul, nu a început să joace fotbal. Însă, odată golurile încasate, băieții s-au trezit și au început să arate că știu și cu mingea, dar mai ales cu mintea. Fiindcă un meci în care ești condus cu 2 – 0 după primele câteva minute se câștigă mai ales cu psihicul. Sigur că și cu picioarele, dar fără un caracter puternic, la nivelul întregii echipe, nu poți decât să mai încasezi alte câteva goluri. Iar Astra, la fel de repede cum a luat cele două „boabe”, a răspuns tot așa, întorcând rezultatul până la pauză. Sigur că ne-ar fi bucurat pe toți să mai înscrie măcar o dată, dar chiar și așa, pe bază de antecedente, putem spera să o vedem făcând-o la Alkmaar, din moment ce la Londra a făcut-o de două ori. Are, cu certitudine, șanse de calificare. În schimb, Steaua a continuat, ba parcă și amplificându-l, dezastrul de joc fără cap și coadă cu care ne-a obișnuit deja. Am știut că va pierde încă din ultimul minut al primei reprize, când s-a accidentat mintea, adică Hamroun. Mai rămăsese mingea, dar fără minte oricum nu știi ce să faci cu ea.