Să vezi și să nu crezi!

Și cu asta, ce-am făcut?



Constantin Tănase mai actual ca oricând: „Am dorit cu mic cu mare / Și-am luptat cum am știut / S-avem nouă guvernare. / Și cu asta, ce-am făcut?” Nu despre schimbare în sine ar fi vorba (aici, se pare că Marx a avut dreptate denumind-o, cum de multe ori am amintit, „motor al progresului”), ci de demolare ca prim, ultim și istovitor țel; mai departe, Domnul cu mila (tot Tănase: „Ce-o să fie, ce-o să fie? / O să fie o nebunie: / Toți așteaptă ahtiați / Ca să plouă cu cârnați!”)!
Nu-i nevoie de arhitecți pentru demolare, dai cu bila, cade zidul, dar la construcție nu prea ai ce face cu buldozerul și târnăcopul, atunci și acolo este nevoie de planuri înțelepte, de trudă cu mintea, mistria și șpaclul. Lecția amară a dărâmării oarbe, cu ignorarea consecințelor și fără a se imagina limpede ce se pune în loc, ne-a oferit-o așa-zisa „primăvară arabă”, susținută și pe față și din umbră de Occidentul care, democrat până-n plăsele și orbit de „political correctness”, n-a fost capabil să întrevadă un deznodământ de altfel previzibil. Revoluția pentru mai multă libertate se va solda cu consecințe inverse, pricinuind milioanelor de oameni cumplite suferințe și invadând Europa cu cohorte de refugiați! Acum, noua Constituție a Tunisiei a declarat țara „stat islamic”, se cere revenirea la voalul femeilor și la Sharia. Deci, culmea: în numele libertății, revoluție pentru… mai puțină libertate! Legea Sharia cu greu izbutise s-o dezrădăcineze Saddam în Irak; Saddam a fost spânzurat, iar în lumea arabă, cufundată în jale și haos, tinde să se instaureze biruitor fundamentalismul islamic.
Fără îndoială că dictaturile din perimetrul „primăverii arabe” erau detestabile și de neacceptat în veacul XXI. Imposibil de dat jos din înăuntrul respectivelor țări, cu neputință printr-o acțiune militară fățișă, imediat condamnată de ONU și, probabil, urmată de o coalizare arabă adusă până-n pragul celui de al III-lea război mondial. Răsturnarea celor patru șefi de state (Tunisia, Egipt, Libia, Yemen) a devenit temă de studiu pentru CIA (și nu numai), apelându-se la cunoscutul scenariu al „revoltei populare”, consistent susținută de serviciile soldatului-internet. Aveau motive libienii să ceară demiterea lui Gaddafi, de 42 de ani la putere, dictator abuziv în propria-i țară și sponsor al terorismului internațional? Cum de nu! Personajul era absolut detestabil – dar nu putea fi evaluat ca atare fără un anume nivel cultural, instrucție politică și cuvenită deschidere către lume a protestatarului din piață – ceea ce marea majoritate a participanților la mitingurile explozive n-aveau. Că, altfel, Gaddafi asigurase libianului cel mai ridicat nivel de trai din toată Africa și cel mai mare venit pe cap de locuitor, ceea ce l-a făcut pe George W. Bush să vorbească despre „modelul libian”.
În 1951, Libia era una dintre cele mai sărace țări ale lumii, în 2011, avea cel mai înalt standard de viață din întreg continentul, mult peste cel din Africa de Sud, bilanț de cont pozitiv și o rezervă valutară de 103,7 miliarde $. În Libia, electricitatea era gratuită, benzina costa 14 cenți litrul, învățământul de toate gradele și serviciile medicale erau de asemenea gratuite (se decontau în întregime și tratamentele în străinătate), fiecare cuplu nou căsătorit primea o casă, 50% din costul noii mașini era subvenționat de stat, iar speranța de viață crescuse de la 51,5 ani, la 74,5. Gaddafi izbutise și cea mai spectaculoasă construcție a veacului (desigur, în temeiul financiar al belșugului de petrol), considerată a opta minune a lumii, aducând apă din… Sahara („Marele râu artificial”).
Nici Saddam nu stătuse cu mâinile în sân: după naționalizarea din 1972 și acapararea resurselor petroliere, a eradicat analfabetismul, a introdus și el școlarizarea și spitalizarea gratuite, a electrificat țara, a dat drepturi femeilor, a interzis Legea Sharia, a promulgat reforma rurală. Nici o îndoială că și Gaddafi, și Saddam și-au meritat soarta, dar lipsa de previziune elementară a strategiei occidentale utilizată în Libia, Iordania, Egipt, Algeria, Yemen, Bahrain, Maroc, Kuweit, Iran, Irak (gândirea temeinică a pasului al doilea adică) a nutrit extremismul și au preschimbat „primăvara arabă” într-o „iarnă islamistă”.
Hibă generală: cu toată grija și susținerea pentru buldozer, cine să mai mediteze constructiv și la ce se pune în loc după demolare, pretutindeni și la noi. Ce va fi, iată marea întrebare! Tănase ar avea un răspuns: „O să fie-o grozăvie / leul va fi cât carul / și doi bani va fi dolarul / și-or s-ajungă americanii / să cerșească gologanii / și-or să facă atuncea ei / împrumut la noi, în lei / Dă, Doamne!”
Chiar așa: „Dă, Doamne!”



Recomandări

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar
Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava
Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională
Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională