Și credința e tot un dar de la Dumnezeu

Precum vedeți frații mei, precum știți foarte bine, eu n-am ținut nici posturi multe și covârșitoare și n-am făcut nici privegheri, nici culcări pe jos și nici la alte asprimi asemănătoare, care întrec măsura, nu mi-am supus trupul, ci mi-am cunoscut nevrednicia mea, m-am gândit la păcatele mele, m-am învinovățit pe mine însumi și m-am smerit și Multmilostivul și Atotbunul Dumnezeu m-a izbăvit de acestea, precum zice David: „Smeritu-m-am și m-am mântuit”.
Ca să vă spun în puține cuvinte, am crezut numai în cuvintele lui Dumnezeu și Omul, și Dumnezeul meu m-a primit la El cu această credință. Că vrând cineva să dobândească smerenia, află multe piedici. Dar dacă află credința și crede în cuvintele lui Dumnezeu, nu mai este nici o piedică în calea lui. Iar credința o aflăm fără nici o osteneală, îndată ce vrem din tot sufletul s-o aflăm. Căci credința e un dar al Preabunului Dumnezeu, pe care ni I-a dăruit în chip firesc să-l avem în puterea voii noastre libere și când vrem să-l avem. […]
Pentru că de aceea a venit omul pe lume, ca să afle în aceste lucruri ale lumii prilej de a-L slăvi pe Dumnezeu, Care i le-a dat, și să cunoască pe Binefăcătorul și Binevoitorul său, să-L dorească și să-I mulțumească cu mulțumirea cuvântului și cu mulțumirea faptelor bine plăcute Lui, și așa să se învrednicească a primi alte binefaceri și daruri mari și veșnice de la Dumnezeu.
(Sfântul Simeon Noul Teolog, Învățături, volumul II, Editura Credința Strămoșească, 2003)