Comisia pentru muncă din Senat a respins, marți, Ordonanța de urgență a Guvernului 1/2011 privind recalcularea pensiilor militarilor, o decizie similară fiind luată anterior de Comisia juridică a acestei Camere, raportul comun al celor două comisii urmând să fie înaintat plenului.
Comisia pentru muncă a respins proiectul de act normativ cu 5 voturi „împotrivă”, aparținând senatorilor PSD și PNL, două voturi „pentru”, din partea PDL și UDMR și o „abținere”, a unui reprezentant al PDL.
Votul din Comisia pentru muncă se va cumula cu cel înregistrat la comisia co-raportoare la proiectul de act normativ, respectiv Comisia juridică, plenului urmând să-i fie prezentat un raport de respingere a ordonanței de urgență, adoptat cu 11 voturi „pentru”, trei „abțineri” și două voturi „împotrivă”.
Cele două comisii senatoriale au adoptat, fiecare, rapoarte de respingere în șednțe separate.
În cadrul dezbaterilor din Comisia pentru muncă, senatorii PSD și PNL au anunțat că vor vota pentru un raport de respingere și că se vor pronunța, în plenul Senatului, împotriva Ordonanței de urgență 1/2011.
Vicepreședintele comisiei, senatorul PNL Minerva Boitan, a criticat actul normativ, ea susținând că acestă ordonanță aruncă în „incertitudine” cadrele militare pensionate, dar și pe cele mai tinere.
Boitan a spus că „îi este rușine” de faptul că există generali care pierd 70 la sută din pensie la recalculare.
În replică, senatorul PDL Ioan Rușeț a afirmat că Biroul Permanent al Senatului a greșit atunci când a nominalizat drept comisii raportoare doar cele două comisii, respectiv Comisia pentru muncă și Comisia juridică, nu și Comisia pentru apărare.
Rușeț a cerut ca la adoptarea unui punct de vedere să se țină cont de avizul transmis de această comisie, care este unul favorabil, adoptat în unanimitate.
În pofida recomandării democrat-liberalului, amendamentele formulate de Comisia de apărare au fost respinse.
Și Comisia juridică a Senatului a decis, marți dimineață, să recomande plenului respingerea proiectului de lege pentru aprobarea OUG 1/2011 referitoare la recalcularea pensiilor militare, adoptând, în acest sens, un raport negativ la actul normativ.
Supus la vot, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranța națională a întrunit în Comisia juridică șase voturi „împotrivă”, din partea senatorilor PSD și PNL și două „abțineri”, aparținând senatorilor Iulian Urban (PDL) și Gyerko Laszlo (UDMR).
Raportul comun al comisiilor juridică și de muncă va fi înaintat plenului Senatului, care va lua o decizie.
Senatul este prima Cameră sesizată cu proiectul de lege de aprobare a OUG 1/2011, Camera Deputaților având competență decizională.
Guvernul a aprobat, la finalul lunii ianuarie, o Ordonanță de urgență care reglementează metodologia de recalculare a pensiilor militare, care stabilește că procesul de recalculare a pensiilor calculate pe baza salariului mediu brut pe economie, nu pe baza veniturilor individuale, va fi prelungit până la sfârșitul acestui an și că instituțiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice și transmită către casele de pensii adeverințele privind veniturile obținute de militari.
Decizia de a emite Ordonanța a fost luată după ce Curtea Constituțională a declarat ca neconstituțională hotărârea privind recalcularea tuturor pensiilor din apărare, ordine publică și siguranță națională.