Independentul Sorin Oprescu a câștigat Primăria Capitalei cu un scor de aproape 57%.
Scriam, nu demult, că rezultatele primului tur al localelor s-au constituit într-o lovitură strașnică dată presei noastre libere și independente.
Nici unul dintre cei pe care presa cârnățarilor îi stabilise ca nedemni de a fi aleși nu a pierdut.
Dimpotrivă, cu cât un candidat la primărie sau la șefia consiliului județean a fost arătat cu degetul ca fiind mai nedemn, cu atât mai vârtos a fost preferat de alegători.
Lovitura încasată de presă prin rezultatele primului tur e însă floare la ureche pe lângă cea încasată prin rezultatele scrutinului pe București.
Fac presă liberă din ianuarie 1990.
Cu excepția lui Corneliu Vadim Tudor înaintea turului al doilea al prezidențialelor din 2000, n-am întâlnit, în 18 ani de presă liberă, un candidat mai atacat de presă ca Sorin Oprescu înaintea celui de-al doilea tur.
Să fim bine înțeleși!
Peste tot în lumea civilizată, ziare, televiziuni, trusturi media pot opta, într-o bătălie electorală, pentru un candidat sau altul.
Opțiunea pentru un candidat se limitează însă la declararea publică și, evident, la demonstrarea cu argumente a faptului că respectivul candidat e mai bun pentru un anume post decât adversarul său.
Nicăieri în lume însă opțiunea pentru un candidat nu transformă instituția media respectivă într-un killer electoral.
În cazul lui Sorin Oprescu, înscrierea presei în campanie de partea lui Vasile Blaga nu s-a rezumat la înfățișarea cu argumente a calităților de primar ale lui Vasile Blaga.
Ea s-a concretizat într-o zilnică răsturnare de hârdaie cu lături în capul candidatului Sorin Oprescu.
Dacă ar fi fost să iau în serios ce-a scris întreaga presă, fără excepție, între cele două tururi rezultă că Sorin Oprescu nu numai că nu-i bun de primar, dar mai mult, nu-i bun nici ca doctor, ca tată, ca politician, ca om.
Ce mai încolo și încoace, un netrebnic de care ne mirăm ca n-a fost aruncat după gratii.
Toată această strădanie a presei noastre mizere a fost zadarnică.
Bucureștenii l-au ales pe Sorin Oprescu.
Poate și pentru că însăși această incredibilă campanie împotriva Doctorului i-a convins că forțe mafiote aflate și în spatele unor instituții media ar vrea ca ei să voteze altfel.
O lecție pentru presa noastră.
O lecție de modestie.