Și bărbații trebuie să ia acid folic



Bărbații care au o dietă săracă în acid folic prezintă riscul de a avea copii cu anomalii genetice, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Human Reproduction și preluat de dailymail.co.uk.
Folatul contribuie la menținerea sănătății spermei, bărbații prezentând mai puține riscuri de a avea copii cu anomalii genetice, potrivit studiului realizat de cercetătorii de Universitatea din California.
Acidul folic este în mod tradițional recomandat femeilor însărcinate, însă cercetătorii cred că și dieta taților este importantă pentru dezvoltarea unui copil sănătos.
La studiu au participat 89 de bărbați, cărora li s-au recoltat mostre de spermă. De asemenea, voluntarii au oferit informații despre consumul zilnic de vitamine, provenite atât din alimentație cât și din suplimentele alimentare.
Rezultatele studiului indică faptul că bărbații care au consumat între 722 și 1.150 de micrograme de acid folic au prezentat cu 20 – 30% mai puține riscuri de a suferi de anomalii ale spermei.
În Marea Britanie, doza zilnică recomandată pentru adulți este de 200 de micrograme. Femeilor care încearcă să conceapă un copil și celor aflate în primul trimestru al sarcinii li se recomandă o doză zilnică de 400 de micrograme de acid folic.
Un nivel scăzut de acid folic a fost asociat cu spina bifida, un defect de naștere, una dintre principalele cauze ale paraliziei infantile, anencefalia, dar și cu maladii cardiovasculare și infarct.
Vitamina se găsește în legumele cu frunze verzi, leguminoase, portocale, căpșuni și ficat, dar puține persoane reușesc să mărească nivelul de acid folic din organism doar prin intermediul alimentației.
Cercetătorii spun că acesta este primul studiu care sugerează că dieta paternă poate influența sănătatea copilului.