…ȘI BABA, SE PIAPTĂNĂ

Pun la grea încercare Secretariatul tehnic al gazetei, obligând operatorul de la computer să scotocească prin INSERT SYMBOL, spre a așeza tot soiul de căciuli și accente deasupra literelor. Promit că-i prima și ultima oară când îl pun la astfel de încercare – odată și odată, tot trebuia s-o facem! Ne declarăm învinși în chestiunea mutării incorecte și profund inculte lingvistic, a accentului în cazul unor nume proprii de tipul Pădurariu, devenit Păduraríu, Tâmplariu, devenit Tâmplaríu, Cizmariu, ajuns Cizmaríu ș.a.m.d.. Pledoariile noastre – și nu numai ale noastre – n-au avut, pare-se, vreun ecou, așa că, și comentatorii de televiziune, și cei de radio, continuă să promoveze pe post o pronunție flagrant neconformă cu legile evoluției fonetice. De altfel, și posesorii respectivelor nume s-au îndrăgostit de noua pronunție, aparent mai „elevată” și mai „intelectuală”, așa că-și zic Lumânaríu în loc de Lumânariu, Grădinaríu, în loc de Grădinăriu. Asta e! Virusul s-a insinuat biruitor și-i cu atât mai regretabil, cu cât aberația ș-a născut și lăbărțat tocmai prin transmisiile sportive (vinovat: Țopescu, inventatorul lui Rotaríu), Se întâmplă pozne și la case mai mari: notari cu puțină știință de carte din alte țări au scris Hamutovski (cum, de fapt, se pronunță), în loc de Homutovski, cum s-ar scrie corect în limba respectivă. Ori Iurișniți în loc de Iurâșnițâi… Din transmisiile de tenis am aflat despre rusoaica Mâskina. Eroare a comentatorilor noștri, care au tras cu urechea la comentariile în engleză: nu-i vorba despre nici o Mâskina, cum auzim mereu, ci despre Mâșkina. Mâș, în limba rusă, înseamnă șoarece – de acolo vine numele – și, dac-am încerca o traducere, ar fi vorba despre tenismena Șoricaru, ori Șoricică, ori Șoricău. Aproape de neînțeles este și faptul că alt comentator (fiu al unui mare lingvist român!) nu știe care-i capitala Georgiei și pronunță cu încăpățânare… Tibilisi în loc de Tbilisi. Culmea e că și prezentatorul Jurnalului TV de pe programul 1, în recenta criză Georgia-Rusia, tot… Tibilisi spune! Sigur, nu-i un capăt de lume dacă nemțeanului Purică i se spune Púrică; din asta nu cade guvernul și nici nu-i materie pentru un proces de substituire de persoană. Dar, un popor latin cum sunt românii, s-ar cuveni să știe că accentul corect este Apúlum și nu Ápulum, cum, din păcate, s-a generalizat. De-a dreptul hazlie ni se pare și situația în care doi comentatori, în aceeași transmisie, pronunță diferit numele aceluiași fotbalist: unul îi zice Bordeianu, altul, Bordeanu. Nu-i deloc același lucru: Bordeianu vine de la substantivul comun bordei, pe când Bordeanu, de la substantivul propriu Bordea. Ori din neglijență, ori din neștiință, tot într-o singură transmisie, un comentator vorbea despre echipa Genclerbirligi, iar celălalt, despre Genclerbirli. Este vorba despre un nume compus, ultima parte semnificând, în limba turcă, noțiunea de „prieten”. Poate c-ar fi un exces să pretindem același lucru și în cazul denumirilor unor echipe din Spania, întrucât baza de articulație proprie limbii române nu-i familiarizată cu astfel de sonorități. Villareal s-ar citi, de fapt, în castiliană, Vigiareal, iar Valladolid, Vagiadolid. Mai simplu e-n cazurile de tip Canizares, care, corect, se pronunță Cañizares, iar Nuno este, desigur, Nuño. Rău accentuate sunt și numele oamenilor de fotbal proveniți din spațiul ex-sovietic – de pildă, antrenorul Blohín (de la bloha, care înseamnă ploșniță), trebuie pronunțat Blóhin, Mostovoi, Mastovoi, Șmotovalénko, Șmotoválenko. Bjelica, de la Kaiserslautern, este Bielița, Stankovic, este Stankovici, Juafrau, de la Albacete, Huafrau, ș.am.d. Repet, nu-i un capăt de țară, dar, dacă e să intrăm cu adevărat în Europa, apoi să introducem corectitudinea în toate cele.