Copii instituționalizați

Și-au uitat trecutul prin artă



Andrei Elvis Agheorghiesei arătându-ne un autoportret
Andrei Elvis Agheorghiesei arătându-ne un autoportret

Artele frumoase i-au făcut pe mulți copii și tineri care au trecut prin anumite traume, au fost abandonați de părinți, s-au luptat mereu cu lipsurile, să își dezvolte mai mult stima de sine, sensibilitatea estetică și să devină niște exemple pentru semenii lor.
Este și cazul unor copii și tineri instituționalizați, cărora talentul în pictură, sculptură, sport, muzică, le-a dat o deschidere mai mare spre activitățile culturale, creative, prin care au putut să-și exprime emoțiile în mod pozitiv, fără să se întoarcă mereu în trecutul nu foarte ușor.
S-a mulțumit cu puțin
Nicolae Comarițan este student în anul III, la Facultatea de Asistență Socială din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, dar este pasionat și de pictura religioasă.
De la o vârstă fragedă a intrat în sistemul de protecție a copilului, trecând prin mai multe centre de plasament. Mai mulți ani și i-a petrecut la Centrul de plasament „Speranța” Suceava, iar de când studiază la universitatea suceveană locuiește la un cămin studențesc.
Chiar dacă nu a avut niciodată o familie, părinții lui fiind decedați, Nicolae a avut puterea să facă față greutăților și, după cum ne-a povestit, „am fost bucuros că am un acoperiș deasupra capului și sunt ajutat să pot să studiez”.
Se visează un designer cunoscut
Nicolae ne-a povestit că pasiunea pentru desen, și apoi pentru pictură, l-a ajutat să-și petreacă timpul într-un mod plăcut. În clasa a IX-a a realizat prima icoană religioasă, pe care a și comercializat-o în cadrul unei expoziții. Au urmat și alte schițe, alte icoane cu care a participat la numeroase expoziții colective. A ales să studieze Facultatea de Asistență Socială pentru a fi mai aproape de oameni, de copiii și tinerii care trec printr-o situație asemănătoare lui.
Nu a uitat nici de prima dragoste, pictura, motiv pentru care face în paralel cu facultatea un curs de un an și patru luni de design interior. Se și vede peste câțiva ani un designer renumit, care împletește arta decorativă cu arta de a ajuta copii necăjiți, neajutorați, lipsiți de dragostea părintească.
Nicolae mai are, însă, un vis: să aibă o familie, copii, pe care să-i crească cu dragoste și să le transmită tot ce a acumulat el în anii săi de căutări, de studiu.
Nu trăiește în trecut
O altă tânără cu aspirații mari în ale picturii, care a reușit prin forțe proprii să depășească factorul social, lipsa banilor, și să armonizeze fără resentimente cu cei din jur, este Cristina Nistor, elevă în clasa a XII-a la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Cristina a avut nevoie de spijinul statului pentru a-și continua studiile. La Centrul „Colț alb” Suceava, unde locuiește de aproximativ doi ani, are libertatea de a crea și de a-și clădi visul.
Pentru ea pictura este cel mai frumos mod de a exprima sentimentele, dar și o formă prin care poți rămâne nemuritor. Nu trăiește în trecut și nici nu s-a împăcat vreodată cu sentimentul de milă pe care îl afișau față de ea cei din jur. Vrea să fie cunoscută și apreciată pentru tablourile ei, și nu pentru că, la un moment dat, situația materială a familiei sale a adus-o într-o casă de tip familial, susținută de stat.
„Nu sunt marcată de trecut și nici nu exprim prin artă trecutul, ci, mai degrabă, viitorul. Îmi place pictura abstractă și cubismul”, ne-a povestit Cristina, completând că, atunci când culegi din fiecare segment al picturii câte ceva, „tinzi să creezi perfecțiunea”.
Bani pentru taxa la facultate, din tablouri
Cristina vrea să studieze la Iași, arte decorative. Se pregătește intens la grupa profesoarei Lucia Pușcașu, pentru a putea să intre pe la un loc fără taxă. În aceste condiții ar putea să fie sprijinită în continuare de stat. Ca mulți alți colegi de-ai ei, ar vrea să-și depună dosarul la mai multe facultăți, dar nu are bani să plătească taxa de înscriere, de aproximativ 200 de lei.
Tânăra are mai multe tablouri pictate, pe care ar fi dispusă să le vândă pentru a face rost de bani pentru înscrierea la mai multe facultăți. Fiecare lucrare este ca un „copil” pentru ea, în care a investit mult suflet și talent, dar ar vrea să le comercializeze și să-și adune ceva bănuți pentru cheltuielile ce vor urma cu facultatea. Cei interesați să cumpere tablourile ei, ale căror prețuri variază între 150 și 450 de lei, în funcție de complexitatea și mărimea tabloului, pot să sune la Centrul „Colț Alb” și să ia legătura cu Cristina Nistor, la numărul de telefon 0230/ 520 768
În anul 2007, Cristina Nistor a obținut premiul I la secțiunea pictură, în cadrul Concursului Național „Floare de Colț”.
În 2006, un alt elev sucevean de la „Colț Alb”, Alin Ichim, a câștigat cel mai mare premiu al Concursului Național „Floare de Colț”, la secțiunea științe umaniste.
Pasionat de pictură și medicină
Tot la Centrul „Colț Alb” l-am întâlnit și pe Andrei Elvis Agheorghiesei, elev în clasa a XII-a la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, secția pictură, dar care se pregătește să dea la medicină. De mic copil a fost atras de artele plastice, dar abia după ce a intrat la liceul sucevean a învățat ce înseamnă pictura. Elvis este la grupa profesoarei Camelia Rusu Sadovei, care, la fel ca și ceilalți profesori, îl sprijină mereu pe Elvis să-și ducă visul la îndeplinire: să îmbine pictura cu medicina.
„Cred că mai târziu o să fac și arte plastice, dar, deocamdată, vreau să fac medicina. Medicina nu-i departe de pictură. Vreau să ajut oameni, să găsesc răspunsuri la anumite probleme cu care se confruntă oamenii”, ne-a spus Elvis, arătându-ne câteva tablouri, pe care, la fel ca și Cristina, ar fi dispus să le vândă, având în vedere că este în clasa a XII –a și va avea nevoie de bani pentru facultate.
„Să facă ce le place”
Elvis nu are familie, deși și-ar fi dorit acest lucru. S-a împăcat însă cu viața pe care o are acum. Se bucură de fiecare clipă în care pictează sau în care descoperă lucruri noi despre oameni. Chiar are un sfat pentru tinerii care trebuie să-și aleagă o cale în viață.
„Să facă ceea ce le place, să nu alerge neapărat după o meserie bănoasă. Să studieze pe mai multe planuri și să se dezvolte în ceva care li se potrivește. Dacă vor fi cei mai buni, vor avea și satisfacții financiare”, ne-a povestit Elvis.
Loredana Munteanu are 9 ani și este elevă în clasa a II –a la Școala de Gimnastică de la Onești. Fetița se află în plasament la un asistent maternal profesionist, Ermina Rusu, din Salcea, care a ajutat-o foarte mult să ajungă la Onești și să facă performanță.
Pasiuni
Gheorghe – Săndel Pintilie este elev la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, în clasa a XI-a, la SAM. Adolescentul este pasionat de sculptură și a realizat mai multe lucrări care au putut fi văzute în expoziții.
Violeta Burciu are 11 ani și se află în plasament la un asistent maternal profesionist din Fălticeni. Este pasionată de muzică, dans, dar visul ei cel mai mare este să devină o mare violonistă. O mică parte din visul ei s-a împlinit. Și-a dorit o vioară, pe care, prin generozitatea unui investitor din zona Rădăuți, a primit-o. Este hotărâtă să nu-și abandoneze visul și să muncească foarte mult pentru a deveni o violonistă celebră.



Cristina Nistor își exprimă sentimentele prin artă
Cristina Nistor își exprimă sentimentele prin artă
Loredana Munteanu, mica gimnastă de la Onești
Loredana Munteanu, mica gimnastă de la Onești
Studentul Nicolae Comaritan surprins cand facea cateva schite pentru viitoarele icoane
Studentul Nicolae Comaritan surprins cand facea cateva schite pentru viitoarele icoane
Tablou realizat de Cristina Nistor
Tablou realizat de Cristina Nistor
Schite si tablouri realizate de Elvis
Schite si tablouri realizate de Elvis
Andrei Elvis Agheorghiesei arătându-ne un autoportret
Andrei Elvis Agheorghiesei arătându-ne un autoportret


Recomandări

Peste 150 de copii cu dizabilități și însoțitorii acestora au participat la evenimentul „Fiecare zâmbet contează!”, ediția a II-a

Peste 150 de copii cu dizabilități și însoțitorii acestora au participat la evenimentul „Fiecare zâmbet contează!”, ediția a II-a
Peste 150 de copii cu dizabilități și însoțitorii acestora au participat la evenimentul „Fiecare zâmbet contează!”, ediția a II-a

Primul hram al Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa în mănăstirea închinată lor în localitatea Vadu Negrilesei

Primul hram al Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa în mănăstirea închinată lor în localitatea Vadu Negrilesei
Primul hram al Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa în mănăstirea închinată lor în localitatea Vadu Negrilesei

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce
Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce