Acte false

Și-au schimbat identitățile, pentru a ajunge în Italia



Tentativa a doi cetățeni moldoveni de a ajunge în Italia, schimbându-și identitățile cu ajutorul unui pașaport și al unei cărți de identitate false, a eșuat la Suceava, după ce mașina cu care se îndreptau spre Peninsulă a fost trasă pe dreapta de Poliție.
Cei doi indivizi din Republica Moldova și-au făcut rost de documente măsluite și se gândeau că nu vor avea nici o problemă la vamă sub noile identități: Ion P., din orașul Hârlău (Iași) și Florentina G., din municipiul Botoșani.
Din nefericire pentru ei, drumul spre Occident s-a oprit la Suceava, Volkswagen-ul în care se aflau și la volanul căruia era un individ din Botoșani, Constantin L., de 32 de ani, fiind oprit de Poliție în cadrul unei acțiuni desfășurate acum două zile, pe linia combaterii transporturilor ilegale de persoane.
În fața oamenilor legii, șoferul de pe „VW” a declarat că se deplasează pe relația Botoșani –Italia, având în mașină patru pasageri. Printre aceștia și cei doi moldoveni, care au încercat să-i ducă de nas pe polițiștii suceveni cu noile lor identități.
Prinși cu minciuna, cei doi moldoveni au mărturisit că i-au dat botoșăneanului suma de 300 de euro fiecare, pentru a le face rost de documentele măsluite, iar odată ajunși în Italia ar mai fi trebuit să-i dea șoferului câte 3000 de euro.
„S-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de fals, uz de fals, fals privind identitatea, nerespectarea regimului rutier public și transport nelegal de emigranți, în formă simplă”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu.
Cercetările continuă, existând suspiciunea că în spatele acestui caz se ascunde o adevărată rețea de falsificatori de pașapoarte și cărți de identitate.



Recomandări

„Magiun” a asistat pe viu la derbiul Șoimii – Cetatea și are o sugestie pentru conducerea celor două cluburi

„Magiun” a asistat pe viu la derbiul Șoimii – Cetatea și are o sugestie pentru conducerea celor două cluburi
„Magiun” a asistat pe viu la derbiul Șoimii – Cetatea și are o sugestie pentru conducerea celor două cluburi

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele