Băutura și viteza excesivă sunt principalele motive care au dus la două dintre tragediile care s-au petrecut la începutul acestei luni pe străzile din municipiul Suceava. Analizele de sânge au demonstrat că înainte de a pleca la drum, conducătorii vehiculelor care au provocat moartea a cinci persoane erau băute zdravăn.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv 1 spre 2 septembrie, pe strada Parcului din municipiul Suceava, un autoturism BMW, care venea spre Suceava, a fost scăpat de sub control într-o curbă la stânga, în zona restaurantului Brădet. Autoturismul condus cu viteză excesivă a lovit un stâlp de beton, s-a dus într-un copac, iar apoi s-a răsturnat pe cupolă, pe carosabil.
De aici a rezultat moartea celor trei pasageri, anume Nicușor Ionuț Reuț, în vârstă de 19 ani, Paul Cătălin Pușcașu, în vârstă de 33 de ani, și Adrian Gheorghe Cojocariu, de 31 de ani, toți din Șcheia. La volan se afla Nicușor Ionuț Reuț, care se urcase la volan după ce consumase băuturi alcoolice, alcoolemia fiind de 1,15 grame la mie în sânge.
Conform unor martori, cei trei au fost văzuți la terasa unui local de lângă Cetatea de Scaun a Sucevei. Suspiciunea că tinerii ar fi consumat alcool s-a adeverit după analizele de laborator. Paul Cătălin Pușcașu era tatăl unui copil de nici 2 ani de zile.
Un alt accident din care a rezultat moartea altor două persoane s-a petrecut în seara de duminică spre luni, respectiv 2 spre septembrie 2018.
Cumplitul accident rutier s-a petrecut pe artera principală a municipiului Suceava. O motocicletă Kawasaki pe care se aflau două persoane a ajuns sub roțile unui autocar, suferind leziuni incompatibile cu viața.
Cei doi tineri, unul în vârstă de 29 de ani și unul de 17 ani, au murit după ce motocicleta cu care circulau a intrat sub un autocar din Ucraina, în care se aflau 67 de oameni. Autocarul intrase în Suceava dinspre Fălticeni și a coborât pe artera principală, iar șoferul ucrainean, un bărbat de 37 de ani, a efectuat viraj la stânga, spre Calea Obcinilor, pentru a ieși din oraș și a merge mai departe spre Siret.
Din imaginile surprinse în momentul tragediei, autocarul virează spre stânga, iar în momentul următor se vede motocicleta care vine din sens opus, dinspre Spitalul Județean. Tânărul care conducea motocicleta vede autocarul în mijlocul intersecției și se lasă pe o parte, pe carosabil. Motocicleta se izbește în partea din față a autocarului, în timp ce tinerii din șa se duc fix sub roțile autocarului. Din păcate, șoferul autocarului nu a realizat ce se întâmplă și nu a oprit, trecând cu roțile din spate peste cei doi.
Posesorul motocicletei, Alexandru Lucescu, avea 29 de ani, era din Ipotești și era venit acasă în concediu, lucrând în Italia. Pasagerul era Ionuț Ghivnici, de 17 ani, din Tișăuți-Ipotești. Și în acest caz, consumul de băuturi alcoolice a jucat un rol extrem de important în tragedie.
Alexandru Lucescu avea o alcoolemie de 2,15 grame la mie în sânge, iar potrivit specialiștilor consumul de alcool diminuează foarte mult din reflexele pe care le au conducătorii vehiculelor, mai ales dacă și viteza de circulație este mare.
Cu alte cuvinte, două accidente foarte grave, în urma cărora cinci persoane au plecat pe cealaltă lume, au în comun consumul de alcool. O realitate extrem de gravă pentru ceea ce se întâmplă pe șoselele din Suceava și care ar trebui să-și găsească rezolvarea pentru a evita și alte tragedii similare.



