Cinci familii din comuna Moldovița au rămas fără locuințe, inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute distrugându-le în totalitate casele. În doar o jumătate de oră, viitura de pe râul Moldovița a adus dezastrul în casele a peste 200 de familii din această comună, care s-au trezit că au rămas fără agoniseala dintr-o viață. Oamenii din Moldovița povestesc că asemenea inundații nu au mai lovit comuna de aproape 60 de ani și că pagubele înregistrate nu au fost niciodată atât de mari. „Suntem nenorociți. Nu mai știm ce să facem. Dintr-o dată ne-am trezit cu puhoiul în casă și de abia am avut timp să ne salvăm”, ne povestește Liliana Butnatriu, care, deși are casa în picioare, nu mai poate folosi nimic din lucrurile pe care le avea în locuință. Dezastrul prin care au trecut locuitorii acestei comune se poate vedea și la două zile de la inundații, sute de case fiind încă pline de nămolul adus de apele pârâului Moldovița. „În mod normal apa pârâului nu este mare. Dar sâmbătă a venit ca un perete de apă și nu am mai putut să facem nimic. Am scos ce s-a putut din casă, însă apa a fost prea mare ca să putem salva ceva. Acum apa a scăzut, dar nămolul și bucăți de lemn și de scânduri au rămas în continuare în casă și în curte. Nu mai știm ce să facem și când o să putem să ne mutăm înapoi în casă”, spune femeia având ochii în lacrimi.
Situația Lilianei Butnariu nu este una izolată, zeci de case aflate în apropierea locuinței acesteia fiind înconjurate de nămol, cu gardurile distruse și cu gospodăriile pline de butuci de lemn aduși de viitură. „Am ajuns până la 58 de ani și nu am văzut așa ceva. Apa ne-a acoperit de tot. Ne-a luat tot. Nu am mai rămas cu nimic. Totul s-a întâmplat foarte repede și am avut noroc să scăpăm cu viață. Sperăm că o să avem înțelegere și că o să primit ajutoare”, spune Ilie Florescu, care locuiește în zona Rașca a comunei Moldovița, unde viitura a produs cele mai mari pagube.
Jocuri ale copilăriei în fața casei distruse La marginea comunei, o fetiță se joacă cu alții copii, în fața a ceea ce a mai rămas din casa în care a locuit. Are patru ani, iar casa în care locuia cu părinții săi a fost distrusă aproape în totalitate de apele crescute ale unui pârâiaș care trece prin apropiere. În timp ce se joacă, părinții încearcă să găsească ce ar mai putea folosi din lucrurile pe care le aveau.
Printre lucrurile scoase din casă se pot vedea și păpușile, și ursuleții din pluș cu care fetița se juca cu câteva zile în urmă, acum pline de nămol. Tatăl copilului, Mihai Dzaiț, în vârstă de 30 de ani, povestește că viitura a durat puțin mai mult de jumătate de oră, suficient însă pentru a le distruge casa și a-i lăsa fără nimic. „Eram în casă când a venit apa. Fetița se juca în casă, iar mama ei îi făcea clătite. Am reușit să-mi scot repede copilul și, când m-am întors să îmi ajut soția, am văzut că era prinsă cu piciorul de un copac adus de viitură. Cu greu am reușit să ne salvăm. Măcar am reușit să ne salvăm copilul”, povestește bărbatul. Necazul acestuia este cu atât mai mare, cu cât nu mai poate să-și construiască o altă casă în același loc. Și asta pentru că pământul pe care era construită casa a fost luat în totalitate de apă. „Nu mai avem nimic. Viitura a rupt pământul și nu mai avem nici unde să ne facem o altă casă. Ne-a luat grajdul, fânarul, iar grădina a dispărut aproape în totalitate. A mai rămas o bucățică de pământ din tot ceea ce aveam”. Singura dorință a bărbatului este să primească ajutoare pentru a putea să-și ridice o nouă locuință. „Poate ne ajută Guvernul, că noi nu mai avem nimic”, a spus bărbatul în timp ce încerca, alături de soție, să mai salveze ceva din ruinele casei.




