Și-au construit propriul ghetou în spatele unui bloc

– Patru suflete se încăpățânează să supraviețuiască într-o clădire improvizată din BCA-uri, lemn si tablă
– Locatarii ghetoului își fac nevoile pe unde apucă, iar la centrala termică din apropiere se spală când li se face milă muncitorilor de acolo
O improvizație de casă, un buncăr, un ghetou de fapt a apărut în spatele unui bloc din Burdujeni, la 2-3 metri de intrarea în Centrul Școlar nr.5 Suceava, lipit de pereții unei centrale termice.
Locatarii sunt Vasile Buga si soția lui, Maria, însărcinată în luna a noua, și Mihai Vârlan cu viitoarea lui soție. Bărbații, unul născut în 1977 în Gura Humorului, iar celălalt în 1978 în Constanța, nu și-au cunoscut părinții, ultimul fiind abandonat. Au crescut prin case de copii, ultima dintre ele fiind Centrul Școlar nr.5 Suceava. Până la 18 ani, cum spun ei, statul le-a fost mamă și tată. Au făcut o școală de meserii, fierari – betoniști, dar odată cu vârsta majoratului s-au trezit în stradă. Din 1996 până în 1999 au stat sub un cort din folie de plastic. Fostul primar Marian Ionescu le-a oferit posibilitatea de a primi hrană zilnică de la cantina de ajutor social. Odată cu venirea noului primar, Ion Lungu, li s-a explicat că legea s-a schimbat și nu mai pot beneficia de mesele zilnice gratuite. Nu îndrăznesc să aibă o opinie, cum n-au putut sau nu s-au priceput să rupă firul invizibil ce-i leagă de locul unde măcar au avut o haină, un pat, un blid cu mâncare caldă. Visează la o cămăruță a lor, pentru că știu bine că nu și-o pot permite din câștigul muncii cu ziua. Trăiesc de pe o zi pe alta, se mulțumesc cu foarte puțin și sunt tolerați de locatarii blocurilor din „vecini”, de lucrătorii de la centrala termică și nu în cele din urmă de Centrul Școlar care i-a crescut. Sunt tolerați pentru că nu deranjează pe nimeni, nu fac scandaluri, nu tulbură liniștea. Tulbură doar peisajul. În ghetoul lor nu este mizerie, este frig și foame.
– Pentru că „adresa” lor nu figurează nicăieri, cei doi bărbați nu au nici măcar buletin
„Buncărul” pe care cei patru l-au încropit este o adevărată bombă ecologică. Pentru că nu au toaletă între „pereți” sunt nevoiți să-și facă nevoile pe unde apucă, iar în nopțile geroase folosesc o găleată pe care apoi o golesc în canalizare. Lumină au doar cât dă Dumnezeu. Bani pentru a se branșa la rețeaua de electricitate nu au avut, și nici nu ar fi putut pentru că nu au autorizație de construcție a ceea ce ei numesc casă. Pentru a nu muri de frig s-au branșat la rețeaua de electricitate. Și-au cumpărat o plită și o butelie unde își fac puțina mâncare de care beneficiază. În interiorul casei au un pat, un dulap care ține rol de șifonier și debara, o masă, un scaun și niște țoale care acoperă pământul rece pe care calcă zi de zi. La geamul mic, care lasă să intre puțină lumină în casă pe timpul zilei, atârnă o bucată de perdea, înnegrită de timp. Cei patru sunt „fericiți” în lumea lor, dar și-ar dori o casă unde să își crească copiii, unde să poată dormi liniștiți fără a se gândi că îi poate da cineva afară. Au încercat să se angajeze, dar nu prea au avut succes.
Asistentul social Dimitrie Bădeliță, care cunoaște cât de cât situația celor patru, a declarat că în momentul în care un instituționalizat împlinește 18 ani și a învățat o meserie, se fac oferte la Oficiul Forțelor de Muncă. Surse din cadrul școlii unde au crescut cei doi tineri, au declarat că aceștia au avut un adăpost în cadrul Grupului Școlar nr.2, dar pe care, nu se știe de ce, l-au părăsit. Este o situație destul de dramatică, pentru că cei doi tineri nu se pot angaja pentru că nu au nici măcar buletin de identitate și nu li se poate elibera buletinul pentru că nu pot dovedi unde stau. Oameni ai nimănui, destine care se zbat să scoată capul din mizerie.