Și ăsta ne ia de proști!?

Scandalul legat de prestațiile nocturne ale lui Mutu se extinde în toate direcțiile. Se aduc acuze, se caută justificări, se apelează ba la antecedentele acuzatului, ba la coarda sensibilă, în funcție de poziția pe care se situează fiecare din cei care se simt obligați să se bage și ei (unii doar în seamă). De la Răzvan la Ghiară, de la Hagi la Chioțea, toți: fotbaliști, antrenori, comentatori, simt nevoia de a interveni, evident la ore de maximă audiență sau în ziare de nu contează ce tiraj, fie pentru a înfiera, fie pentru a încerca disculparea. Într-un ziar central de ieri, un ziarist (mai mult „artă” decât meserie!) făcea trimitere la un episod în care Mutu s-ar fi „sacrificat” pentru Națională, accidentându-se într-un meci de nu știu când cu Cehia, fapt pentru care Mourinho l-ar fi și amendat consistent la club (poate-i scade Abramovici suma din decontul final!), iar Nașu’ i-ar fi promis că-i decontează amenda la Federație. Fapt care, desigur, nu s-a mai petrecut. Ce uită domnul Chioțea (că despre el e vorba) e că thriller-ul ăsta se petrecea pe vremea când Mutu încă mai era dornic de afirmare și în alt fel decât la băut cu bagabonți și curve. Când încă nu se înhăitase cu alde nașu’ Ghiară. Când încă era un tânăr și foarte promițător jucător, nu „derbedeul” și „toxina” despre care vorbește atât de chirurgical-poetic Cristian Tudor Popescu. Acum, iar asta înseamnă de câțiva ani buni, preocuparea lui majoră este aceea de a fenta orice: meciuri, cantonamente, deplasări, totul în afară de adversari. Timp în care, indiferent de beleaua în care se bagă, o nație-ntreagă încearcă să-l înțeleagă, să-l liniștească, să-l ajute, să-l consoleze. Nu-mi aduc aminte de vreun alt sportiv căruia poporul să-i fi arătat măcar a suta parte din compasiunea de care a beneficiat în absolut orice situație Mutu. Iar răspunsul lui la toate aceste manifestări a fost un sictir total. Cunosc fani de o viață ai Mutului care după tărășenia de la Belgrad nici nu vor să mai audă de el. Iar faptul că mai apare câte un Chioțea care încearcă să îngroape rahatul nu-i de mirare. Cum tot așa e și felul în care Mutu, probabil obișnuit doar cu personaje de calibrul unor Becali sau Ghiară, încearcă să ne ia de proști, explicându-ne că alea nu erau curve, că în pahare era apă plată, că n-a luat galben intenționat, că etc. Ne iau de proști chiar și toxinele?