Și ăia mici

De mulți ani, de fapt aproape niciodată, Naționala de tineret aproape că nu a contat în economia fotbalului românesc. Performanța, atunci când ne hazardăm a o eticheta astfel, înseamnă o singură calificare la un turneu final de Campionat European, dar și asta s-a transformat, cât ai zice „fâs, într-o catastrofă: deși turneul a avut loc la București, ai noștri au luat trei bătăi soră cu moartea, și parcă nici n-au reușit să înscrie vreun gol, dacă memoria nu mă înșeală. Antrenorul se numea Victor Pițurcă, iar printre cele care ne-au bătut se numără și Olanda. Lucrurile se explică simplu: cum să fi bătut pe cineva dacă vedetele echipei se numeau Florentin Petre și Florentin Dumitru!? … Trecut-au anii. Iar alaltăieri, pentru prima oară în istoria Naționalei de tineret, am văzut o echipă care chiar părea una de fotbal. Avea, zău, de toate: și portar, și fundași, și mijlocași. Am uitat ceva? Aaa, atacanți? Hai să admitem ideea că au fost și din ăștia, chiar vreo 3-4 la număr, socotindu-l și pe Ganea de la Dinamo, care nu știu dacă a apucat să atingă „obiectul” în cele câteva minute jucate. Titulari au fost, în atac, Torje, Keșeru și Cristea. N-au fost periculoși decât de 3-4 ori în tot meciul, dar au creat atunci niște faze absolut minunate, făcându-mă să regret că același Pițurcă nu e mai deschis la nou și deci că va aștepta până când ăștia vor rugini binișor înainte de a-i chema la Naționala adevărată. Asta, mai ales în ideea că după calificarea asta la „Europene” nici dracu’ nu-l mai scoate ani buni de pe postul pe care parcă începe totuși să-l și merite. Sigur că regretul de a nu-i fi bătut pe francezi, așa cum mi-am dorit, dar și acela de a nu fi înscris măcar o dată, este diminuat de rezultat: un 0-0 acasă după 1-1 pe terenul lor ne califică pentru baraj, probabil chiar de pe locul 1, egalitatea de puncte la final fiind cât se poate de plauzibilă în acest moment. Cu avantaj pentru noi, datorită golului din deplasare. De fapt, acesta cred că este marele câștig al echipei antrenate de Emil Săndoi: jocul pragmatic, la rezultat, pe care ăștia mici l-au practicat, reușind să-și domine zburdălnicia și tentația către spectacol, firești la vârsta lor, dar adesea păguboase. Privind lucrurile astfel, concluzia e una cât se poate de tonică: din urmă vin niște copii care gândesc și acționează atât de matur încât cred că vor mai trece mulți ani până când Olanda o să ne mai bată la vreun nivel. Dacă o să ne mai bată vreodată.