Și-a urmărit prietena pe stradă, apoi a lovit-o și a încuiat-o în casă pentru a continua agresiunea



agresiune
agresiune

Momente de groază pentru o tânără de 19 ani, din Ostra, care locuiește într-un imobil din municipiul Suceava. Femeia a fost agresată de prietenul ei, atât pe stradă, cât și în apartamentul în care stă acum.
Polițiștii au fost chemați să intervină vineri, la primele ore ale dimineții, după ce au fost sesizați de un cunoscut al fetei. Când au ajuns la fața locului, au găsit-o pe tânără împreună cu o prietenă într-o evidentă stare de șoc.
Ea le-a povestit polițiștilor că în ziua precedentă, când a ieșit de la serviciu a fost urmărită pe stradă de prietenul ei, din Hănțești. Acesta a agresat-o și i-a luat telefonul și cheile de la imobil. Deși fata i-a cerut să nu intre în locuință, bărbatul nu a băgat-o în seamă. De ceea ce îi era frică nu a scăpat, iar agresiunea a continuat și în interiorul locuinței.
După plecarea agresorului, victima a sunat o prietenă, iar apoi a fost sesizată și Poliția. Nu este foarte clar, deocamdată, motivul agresiunii, dar cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările acestui episod nefericit.
Oamenii legii au chemat și un echipaj de ambulanță, care i-a acordat tinerei primele îngrijiri medicale, stabilindu-se un diagnostic prezumtiv de „traumatism umăr stâng”. Ea a fost transportată la Spitalul Județean Suceava pentru investigații medicale mai amănunțite.
Tot vineri, polițiștii au dat și de agresor, căruia i-au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „lipsire de libertate în mod ilegal”, amenințare, violare de domiciliu, „lovirea sau alte violențe” și „furt calificat”.
În aceeași zi, pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere, iar un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Suceava a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și a dispus arestarea pentru 30 de zile.



Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava
Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava