Cu repetiție

Și-a „uitat” a doua oară în câteva zile calul pe străzile din Suceava

Calul pierdut a doua oară
Calul pierdut a doua oară

Locatarii blocului din zona Belvedere din municipiul Suceava au sesizat Poliția, vinerea trecută, faptul că în spatele imobilului se află un cal abandonat, întins pe iarbă. La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Biroul de Ordine Publică Suceava dar și unul de la Biroul pentru Protecția Animalelor. Polițiștii au constatat cu surprindere că este vorba de același cal găsit abandonat pe 20 iulie, în zona Pieței Mici, și atunci căzut, lângă atelajul hipo, dar fără urmă de proprietar. Atunci, calul a fost ridicat și a fost emis ordin de plasare din partea poliției, animalul fiind preluat de membri ai Asociației Casa lui Patrocle și dus la un adăpost special amenajat. A doua zi, pe 21 iulie, proprietarul, un rom din Drăgoiești, a revendicat calul, declarând că l-a pierdut. Prevederile legale i-au permis să își ia calul acasă, mai ales că animalul era într-o stare relativ bună, în sensul că nu era subnutrit sau bătut.
Cum episodul pierderii calului s-a repetat, de această dată polițiștii au știut cu cine au de a face. Proprietarul a fost amendat cu 500 de lei, pentru „lăsarea fără supraveghere a animalului ce poate prezenta pericol pentru persoane sau bunuri”, contravenție prevăzută de Legea 61/1991.

Recomandări

Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care le-au bătut pe străzile din Burdujeni

Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care l-au bătut pe străzile din Burdujeni
Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care l-au bătut pe străzile din Burdujeni

Ras de comuniști de pe turnul cu ceas, Sfântul Gheorghe și-a reluat locul pe fațada Palatului Administrativ din Suceava

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului