Defrișări

Și-a tăiat ilegal din pădurea proprietate copaci de peste 400 de milioane de lei

Un bărbat din Ulma s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de Poliție că a intrat cu drujba în propria pădure și a culcat la pământ arbori de peste 400 de milioane de lei. Luchian B., în vârstă de 39 de ani, a tăiat nu mi puțin de 39 de arbori de esență rășinoase, în volum de aproape 70 de metri cubi și valoare de circa 420 de milioane de lei vechi. Pentru tăiere ilegală de arbori va fi cercetat și Vasile S. (25 de ani), din Dorna Arini, care a tăiat fără drept din pădurea proprietate copaci de aproximativ 60 de milioane de lei. Fărădelegile celor doi au fost descoperite în urma unei acțiuni a Poliției, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, pe linia prevenirii, tăierii, transportului și prelucrării nelegale a materialului lemnos, pe raza municipiilor Rădăuți și Vatra Dornei și a comunelor arondate. În urma acțiunii, alți trei indivizi vor da cu subsemnatul la Poliție, pentru infracțiuni silvice. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, oamenii legii au dat și peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 170 de milioane de lei vechi și au confiscat cantitatea de 24 metri cubi de material lemnos.

Recomandări

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Peste 13 milioane de lei pentru consolidarea seismică a Primăriei Siret. Proiectul a trecut de etapa eligibilității

Țara Dornelor a prezentat calendarul evenimentelor pentru 2026, cu festivaluri cu tradiție și Campionate Europene de Ciclocros

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite

Campanie de depistare a tuberculozei în 20 de localități din Suceava: investigații gratuite cu aparatură digitală de ultimă generație