Un bărbat din comuna Verești a fost condamnat zilele trecute la șase luni de închisoare cu executare, după ce și-a luat la pumni fosta concubină, pe motiv că aceasta l-a dat pe mâna justiției pentru o bătaie anterioară, iar judecătorii l-au obligat să-i plătească cheltuielile de spitalizare.
Vasile Rusu, în vârstă 43 de ani, a avut o relație de concubinaj cu vecina sa, cei doi locuind într-un cămin al unui liceu sucevean.
Din cauza neînțelegerilor provocate în principal de violențele bărbatului pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cei doi s-au despărțit, însă Vasile Rusu a continuat să-și bată fosta concubină.
Pentru una dintre bătăi, Vasile Rusu a fost condamnat în martie 2010 la o lună de închisoare cu suspendare, fiind obligat să plătească și cheltuielile de spitalizare ale victimei.
Supărat de sentința judecătorilor, pe 12 iunie 2010, cu mintea îmbibată de rachiu, individul a venit din nou la ușa fostei sale concubine și a lovit-o cu pumnii și picioarele.
Vasile Rusu nu s-a mulțumit numai cu atât și a venit și câteva zile mai târziu și a bătut-o din nou pe victimă, lovindu-o cu pumnii și picioarele, strângând-o de gât și dând-o cu capul de masă.
De frica agresorului, fosta concubină a lui Vasile Rusu a părăsit camera din căminul în care locuia de mai mulți ani și s-a mutat temporar cu fiica ei minoră la o cunoștință din Mitocu Dragomirnei.