Este un adevăr acela că în ziua de azi sportivii scunzi, inclusiv fotbaliștii, nu prea mai fac față în competiții, în condițiile în care, de la o generație la alta, media de înălțime (dar și de forță fizică) este în creștere evidentă. Excepțiile, de tipul Hagi ori Messi, nu fac decât să confirme constatarea. Vremea unui Florentin Petre ori a piticului ăla de la Steaua de acum vreo trei ani a trecut. Îți trebuie multă știință a jocului, tehnică, viteză, șut și ceva tupeu pentru a compensa deficitul fizic și a te impune astăzi, într-un fotbal dominat de coloși. Unul din cei care promiteau mult până acum vreun an și ceva, pe când juca la Timișoara era micuțul Torje. A fost suficient însă un transfer la Dinamo, pentru ca din promițătorul talent să se aleagă praful. Scăpat la Capitală și înconjurat de băieți tot unul și unul, experți în manea, mașini „benga” și mult „clubbing”, Torje a înțeles că, la nici 20 de ani, socotelile lui cu gazonul s-au cam încheiat, rămânând să facă acolo doar figurație, în timp ce adevăratele lui prestații aveau loc la petreceri cu multă udătură și „devoratoare de fotbaliști”, în limbajul de specialitate „artiste”, în cel comun curve. L-am crezut pierdut iremediabil, după un sezon în care devenise realmente o epavă, titularul adus în urale la Dinamo devenind o rezervă mediocră. Ceva trebuie să se fi întâmplat undeva, în dosul scenei. Poate la zgâlțâit vreun Cornel Dinu (singurul fotbalist de pe lume care și bea, și juca, la fel de vârtos), poate l-a cârpit tat’su, poate s-o fi răsculat propria-i conștiință (ceea ce e mai puțin plauzibil). Sigur e că în noul sezon Torje are o cu totul altă față. Pare chiar fotbalist! Și nu unul oarecare, ci unul complet care driblează, șutează și construiește, detașându-se ca lider al unei generații care pare hotărâtă să dea marea lovitură și la nivelul naționalelor de tineret, dovadă parcursul fără fisură într-o grupă în care Rusia a pierdut acolo unde noi am câștigat lejer.
În meciul de alaltăieri, Torje a dat lovitura de grație exact în momentul în care comentatorii vorbeau de un complex al lui Dinamo în fața Unirii Urziceni, pe care n-o bătuse niciodată până acum. Ei bine, ceea ce a reușit micuțul este mult mai mult decât execuția tehnică în sine, care și ea a fost una excepțională. Cei care au jucat fotbal adevărat, pe teren regulamentar, vor înțelege de ce zic eu că lovitura lui Torje este comparabilă cu cea a lui Bănel de acum vreo două săptămâni. Iar faptul că a venit în chiar ultima secundă de joc arată și o putere de concentrare cu totul neobișnuită pentru un fotbalist aflat încă la vârsta „tineretului”. Una peste alta, toate acestea îl recomandă cu brio ca pe un fotbalist care a depășit faza de „talent” și care e foarte posibil să nu moară „speranță”. Un fotbalist pe care Răzvan este obligat să îl ia la Națională, poate chiar în meciul următor.
