Un tânăr din satul sucevean Slătioara, comuna Râșca, își câștigă pâinea în fiecare vară pe nisipul de la mare. Ion Pascariu, în vârstă de 33 de ani, nu se ocupă cu vânzarea unor produse și nici nu este chelner sau barman. Pentru el, viața a fost tragică, iar în urmă cu mai mulți ani, în timp ce muncea în pădure, la tăiat bușteni, a suferit un accident. În urma acestui eveniment nefericit a rămas fără un picior, iar pentru a-și câștiga existența s-a apucat de cerșit. Nu-i este rușine cu ceea ce face, iar ziariștii de la Constanța i-au aflat întreaga poveste acum câteva zile, când l-au găsit pe Ion Pascariu pe plajă. Venise ceva mai devreme față de alți ani, și asta pentru că s-a uitat la știrile tv și a aflat că sezonul s-a deschis mai devreme. S-a înșelat, iar pentru că nu are cui să-și spună povestea tristă, suceveanul s-a hotărât să revină acasă și să plece din nou pe litoral la începutul lunii iunie.
A câștigat chiar și 4.000 de lei
Clipa de neatenție care l-a adus în starea actuală s-a produs în februarie 2007. S-a accidentat grav la piciorul drept și a fost transportat de urgență la spitalul din Suceava unde, spune el, medicul l-a operat din greșeală la piciorul sănătos. Cum nu s-a intervenit la piciorul drept, acesta s-a infectat și a fost nevoie să fie tăiat mai sus de genunchi. „Medicul n-a vrut să recunoască că a greșit. Era beat. Dar nu am avut bani și nici putere să mă lupt cu ei”, a povestit bărbatul.
Ulterior, i s-a acordat o pensie de 234 de lei. Mult prea puțin pentru a supraviețui el și familia lui. Pentru a nu sta mereu la mila vecinilor și a mănăstirilor, cineva i-a sugerat să plece pe litoral și să ceară turiștilor ajutor.
Așa a ajuns pentru prima dată la mare. A început cu Mamaia, dar a ajuns până la Neptun și Olimp. I-a fost greu la început, dar curând a lăsat rușinea la o parte. „În primii ani, când nu era criză, am câștigat și 30 – 40 de milioane de lei vechi. Îmi amintesc că un domn mi-a dat odată 5 milioane de lei vechi. Acum, este mai greu”, a oftat Ion Pascariu.
Banii din vară îl ajută să treacă peste iarnă
Pe litoral, suceveanul nu se ocupă doar cu cerșitul. Doarme într-o magazie unde se țin șezlongurile și alte obiecte de plajă pe care le păzește pe timp de noapte. Spune că nimeni nu i-a furat banii câștigați cu trudă, și asta pentru că este foarte credincios. „Mă ajută mereu și rugăciunile. Am două cărți. Una o citesc dimineața și una seara. Dacă citesc Acatistele nu se apropie diavolul de mine”, mărturisește Ion Pascariu.
Pentru el, banii pe care-i strânge vara sunt suficienți pentru a asigura hrana întregii familii pe timp de iarnă. „Eu nu beau și toamna cumpăr un porc și avem ce mânca toată iarna. Eu mănânc de toate. Și slănină… Nu sunt pretențios. Le dau și fraților mei. Am doi care merg la școală la oraș. Doar abonamentul lor costă peste patru milioane de lei pe lună”, a mai povestit Ion Pascariu.
Bărbatul a mai fost cu cerșitul și la mai marii zilelor noastre. Dacă la Gigi Becali a avut succes, Dan Diaconescu l-a tratat cu un refuz categoric.
Deocamdată, visează la două lucruri. Cel mai mult își dorește să aibă bani pentru a-și construi o casă, dar la fel de mult ar vrea o proteză cu care să se poată mișca mai bine.